CORINA-ROTH

 Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national România. A participat activ la miscarea revolutionară de la 1848 din Moldova si la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tării Românesti, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua tări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinută activitate politică si diplomatică pentru recunoasterea unirii de către puterea suzerană si puterile garante si apoi pentru desăvârsirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unitătii constitutionale si administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova si Tara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucuresti, cu o singură adunare si un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coalitie a partidelor vremii, denumită si Monstruoasa Coalitie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reactionat astfel fată de manifestările autoritare ale domnitorului.Asemenea multora din elita românească din vremea sa familia lui Cuza avea si rădăcini grecesti.Născut în Bârlad, Cuza a apartinut clasei traditionale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pământ în judetul Fălciu) si al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeste o educatie europeană, devenind ofiter în armata moldovenească si ajungând la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. În anul 1848, Moldova si Tara Românească au fost cuprinse si ele de febra revolutiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Tara Românească revolutionarii au preluat puterea si au guvernat în timpul verii. Tânărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidentia înclinatiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.Revenind în Moldova în timpul domniei Printului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, si a reprezentat Galatiul în divanul ad-hoc de la Iasi. Cuza a fost un proeminent politician si a sustinut cu tărie uniunea Moldovei si Tării Românesti. A fost nominalizat în ambele tări de către Partida Natională, care milita pentru unire, în defavoarea unui print străin. Profitând de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuariedupă calendarul iulian) si în Tara Românească pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).Desi sotia sa nu a avut copii, ea i-a crescut ca pe propriii săi copii pe cei doi fii avuti de Cuza cu amanta lui, Elena Maria Catargiu-Obrenović. A împărtăsit cu stoicism exilul sotului detronat si, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devotiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunostea, le îngăduise si-o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept.” (N. Iorga) Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorintă de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului si al sprijinitorilor săi întâmpină rezistenta fortelor conservatoare si a inertiilor colective. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza si colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), initiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstiresti (1863), reforma agrară (1864), reforma învătământului (1864) s.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al tării. Întâmpinând rezistentă din partea guvernului si a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanti ai boierimii si ai marii burghezii, precum si a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstiresti (decembrie 1863) si dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelasi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constitutie si o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, si decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil si Codul penal, legea pentru obligativitatea învătământului primar si au fost înfiintate primele universităti din tară, respectiv cea de la Iasi (1860), care azi îi poartă numele, si cea de la Bucuresti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată si armata natională. Legea secularizării averilor mănăstiresti a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietătile si averile anumitor Biserici si mănăstiri si a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avutia tării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri si schituri au fost desfiintate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistentă socială etc. În fata acestor măsuri mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocând, mai târziu, însăsi căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 si, pe lângă cele enumerate mai sus, poate fi mentionată si confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfântul Munte Athos si pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alti domnitori (Stefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.) pentru ca monahii din Sfântul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. În total, au fost preluate de la biserici aproximativ 25% din suprafata agricolă si forestieră a Tării Românesti si a Moldovei.Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal si a contributiei pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbatilor majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar si alte măsuri care au făcut ca la sfârsitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta initiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a tării, cea ieseană.” Dezbaterile înversunate care au avut loc în vara anului 1862 în privinta proiectului de reformă agrară propus de conservatori si adoptat de majoritate, dar nesanctionat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privinta adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revolutionare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea nu întâmpinau opozitia conservatorilor, încă stăpâni pe majoritatea mandatelor din adunare datorită sistemului electoral restrictiv. Reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea căilor ferate, constituirea Consiliului superior al instructiunii publice, un regulament de navigatie, organizarea corpului inginerilor civili, reorganizarea Scolii de silvicultură si o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstiresti au reprezentat, în această perioadă, concretizările planului de reforme. Din momentul în care conducerea guvernului a fost preluată de Mihail Kogălniceanu, aducerea din nou în dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern si majoritatea adunării. A urmat dizolvarea adunării, pe calea loviturii de stat. Aceasta din urmă a sporit puterea domnitorului Cuza, si totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majoritătii în adunare. Sanctiunea poporului prin plebiscit si recunoasterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană si puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului pasoptist, desfiintându-se relatiile feudale în agricultură si procedându-se la o împroprietărire a tărănimii clăcase.Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de tărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alti 60.000 de săteni au primit locuri de casă si de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinta de pământ a tăranilor, a desfiintat servitutile si relatiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea. În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărâtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o directie în care guvernul stia că nu avea să întâmpine opozitie pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstiresti cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul national. Apoi au fost elaborate si promulgate Legea contabilitătii, Legea consiliilor judetene, Codul Penal si Legea instructiunii publice, precum si crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înfiintează Scoala Natională de Arte Frumoase, la Bucuresti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman si este inaugurată, în premieră, o Scoală de Medicină Veterinară.Analizând suita de evenimente, unele cu caracter realmente revolutionar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din tară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătătiri si înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinte ale epocii moderne.Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intentiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit pozitiile domnitorului si a animat activitatea monstruoasei coalitii, hotărâtă să-l înlăture. Complotistii au reusit să-si realizeze planurile atrăgând de partea lor o fractiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca s.a.), si l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însusi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinta factorilor reactionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunte la tron în favoarea unui principe străin (fapt sustinut si de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenentă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul si Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenentei domnesti a luat sfârsit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.Această abdicare silită putea avea consecinte grave pentru România, pentru că:după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.la 3 aprilie 1866 la Iasi o demonstratie a Miscării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Tara Românească,Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.Restul vietii sale si-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena si Heidelberg. A fost înmormântat initial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorintei sale, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iasi.
Sursa:
 https://www.facebook.com/nicolae.uszkai/posts/1074623739235836

Îa