.jpg)
Pe lângă formulele tradiţionale de salut, în lumea satului se
foloseau şi alte expresii, în funcţie de sexul, vârsta sau locul ocupat
în comunitate. Multe dintre aceste expresii se folosesc şi în prezent.
În lumea satului, formulele se salut erau folosite în funcţie de situaţie, evenimente religios sau ceremonial
Formulele de salut s-au modificat în
funcţie de schimbările din societate. „Salutul este un prilej de a arăta
respectul faţă de persoana căreia te adresezi şi de a-i face urarea de
bine pentru momentul de întâlnire al zilei. În decursul anilor formulele
de salut şi împrejurările adresării lor au suferit schimbări. Cândva
era o regulă ca persoana tânără să salute pe cea vârstnică, femeia pe
bărbat, căruia din respect îi zicea dumneata (mata, matale) şi
localnicul pe străin (persoană din alt loc). De asemenea boierul,
preotul, învăţătorul, sanitarul, primarul, notarul, perceptorul erau
salutaţi de ceilalţi, recunoscându-li-se în acest mod funcţiile
deţinute, pregătirea şi activitatea în interesul comunităţii. După
perioada de emancipare a femeii, bărbaţii au fost aceia care o salutau,
dovedind că ştiau să o respecte şi să îi acorde atenţie, iar în loc de
formulele tradiţionale, sub influenţa vieţii de la oraş a apărut pentru
„femeile răsărite” (doamnele satului) formula de salut „Săru’mâna!”,
care până atunci se adresa numai boierului, preotului şi învăţătorului“,
arată etnologul gorjean Alexandru Doru Şerban în lucrarea „Cultură
ţărănească gorjeană“.
Cum se saluta în perioada sărbătorilor
Cu ocazia sărbătorilor calendaristice
din perioada de iarnă – Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Sfântul Ioan –
oamenii, în loc de formula de salut obişnuită, îşi adresau urarea „La
Mulţi Ani!”. Aceeaşi urare se făcea şi cu ocazia altor mari sărbători
ori onomastice şi era adresată de obicei de stăpânul casei ori de cel
sărbătorit, pentru copiii săi şi pentru invitaţii la masa de sărbătoare.
„Din prima zi de Paşte până la Înălţare (timp de 40 de zile) oamenii se
salutau cu formula de adresare «Hristos a înviat!» şi primeau răspunsul
«Adevărat a înviat!». Actualmente, aceste formule „adresare – răspuns”
sunt obişnuite numai în cele trei zile de Paşte. (…) Dacă în zilele
obişnuite ale anului salutul era adresat de acela care se considera
obligat, din motive de inferioritate – vârstă, sex, stare socială,
instruire etc. – de la Paşte la Înălţare adresarea „Hristos a înviat!”
era făcută de superior. De la Înălţare până la Rusalii, timp de 10 zile,
formula de salut era „Hristos s-a înălţat!” cu răspunsul «Adevărat s-a
înălţat!», făcută în împrejurări similare cu cele din perioada
sărbătorilor de Paşte“, se mai arată în lucrarea „Cultură ţărănească
gorjeană. .
Cum se salutau sătenii la nuntă sau înmormântare
Alte formule de salut erau folosite în
funcţie situaţia în care se aflau cei care se întâlneau sau de
evenimentele ceremoniale din timpul vieţii. Gorjenii se adresau acelor
pe lângă care treceau, când se aflau la muncă, prin urarea „Bun lucru!”,
iar dacă zăboveau mai mult ori plecau după ce în prealabil i-au ajutat,
îşi luau rămas bun cu urarea „Spor la treabă!”. „Pentru cei aflaţi la
masă, adresarea-salut era «Poftă bună!», iar gorjeanul, ca orice român
ospitalier din fire, răspundea cu «Poftiţi aproape!». Formulele de
adresare sunt folosite şi în momentele ceremoniale ale obiceiurilor din
timpul vieţii. Astfel, în cadrul obiceiurilor de naştere oamenii care
vin la botez sunt întâmpinaţi de tatăl copilului cu sticla cu băutură şi
urarea: «Bine aţi venit!», răspunzându-i-se tot printr-o urare, în
contextul evenimentului «Trăiască pruncul ce s-a creştinat! La Mulţi
Ani!». La nuntă, formula de adresare folosită de chemători era: «Bună
dimineaţa!», «Noroc şi ceasul al bun!». Cel chemat, după ce gusta din
ploscă, răspundea cu o urare: «Noroc şi ceasul al bun!». Oamenii care
soseau la nuntă, erau întâmpinaţi de cumnatul de mână cu
adresarea-salut: «Bine aţi venit, sănătoşi!». La înmormântare formula de
adresare a celor veniţi cu lumânare era: «Dumnezeu, să-l ierte!». După
înmormântare urmau pomenile pentru sufletul mortului. Cei care
participau la pomană obişnuiau să rostească în mai multe momente ale ei
formula: „Dumnezeu, să-i primească!”. Copii strigau în cor de trei ori
la masa de pomană, formula de mulţumire, în folosul celui destinat:
«Dumnezeu să primească, / Lui «X» (numele) să pomenească!». Cu mai multe
prilejuri (zile, sărbători) se dădea de pomană (colac, colivă, lumânare
aprinsă ş.a.), iar cel care primea răspundea obişnuit prin:
«Bogdaproste» («Doamne, primeşte!»)“, a mai arătat Alexandru Doru
Şerban.
De la „nene“ şi „dom’le“ la „tovarăşe“
Copiii şi prietenii foloseau diferite
apelative. De asemene, formulele de adresare erau diferite în funcţie de
fiecare persoană, gradul de rudenie şi nivelul acesteia. „Apelativele:
„mă!”, „măi!”, „bă!”, „băi!” erau folosite în adresarea părinţilor către
copii şi a prietenilor între ei. Tinerii se adresau vârstnicilor, care
nu le erau rude, cu formulele: „nea”, „nene” şi chiar „unchiule”,
„mătuşă”, iar mai nou cu „tanti”. Celor care aveau în sat o poziţie
economică şi socială privilegiată li se zicea „dom’le!”, „doamnă!”, iar
în perioada comunistă „tovarăşe!” şi „tovarăşă!”, se mai arată în
lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană“.
Citeste mai mult: adev.ro/o1fyg2
http://adevarul.ro/locale/targu-jiu/formule-salut-lumea-satului-odinioara-erau-salutati-oamenii-vaza-isi-spuneau-taranii-atunci-intalneau-1_56a374c337115986c6d106b1/index.html?ref=yfp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu