Iubirea mea de peste timpuri, cer îndurare,
Că te iubesc cu patimă și disperare.
În ceasul meu tomnatic, tu să mă ierți iubire,
Că las o lacrimă să curgă, și lumii-ntregi îi dau de știre
Cum te-am ascuns adânc, sub pleoapele închise,
Te-am zălogit, și simt în asfințit palmele-mi încinse,
Când freamătă năprasnic, dorul de-a te cuprinde,
Și firea-ntreagă scânteiază, până-n tălpi, și se aprinde.
Tot căutându-ne, ne-am regăsit într-un târziu,
Către-nserare, când totul ne era pustiu.
Eu rădăcină suspinândă, cu ramuri în pământ,
Tu un boboc din ea, purtat pe strune de vânt.
Cântul șoptit l-am auzit, mi-am înălțat trunchiul pe loc,
Și brațele mi-au înverzit, primindu-te ad-hoc.
Ne-am cununat sub ploi de stele, când luna era plină,
Destinul tragic ne va separa, fără s-avem vreo vină.
Striviți de dorul de a ne-ntregi, ne-om căuta în alte ere,
Umblând răniți din emisfere-n emisfere cu durere...
Iubirea mea de peste timpuri, boboc ce-ai înflorit în mine,
Cât te iubesc, și-aș vrea, să ne iubim cum se cuvine!...
CORNELIA MAZILU, Vol.: MUGURI DE GÂND ÎN LUMINĂ
Te-am zălogit, și simt în asfințit palmele-mi încinse,
Când freamătă năprasnic, dorul de-a te cuprinde,
Și firea-ntreagă scânteiază, până-n tălpi, și se aprinde.
Tot căutându-ne, ne-am regăsit într-un târziu,
Către-nserare, când totul ne era pustiu.
Eu rădăcină suspinândă, cu ramuri în pământ,
Tu un boboc din ea, purtat pe strune de vânt.
Cântul șoptit l-am auzit, mi-am înălțat trunchiul pe loc,
Și brațele mi-au înverzit, primindu-te ad-hoc.
Ne-am cununat sub ploi de stele, când luna era plină,
Destinul tragic ne va separa, fără s-avem vreo vină.
Striviți de dorul de a ne-ntregi, ne-om căuta în alte ere,
Umblând răniți din emisfere-n emisfere cu durere...
Iubirea mea de peste timpuri, boboc ce-ai înflorit în mine,
Cât te iubesc, și-aș vrea, să ne iubim cum se cuvine!...
CORNELIA MAZILU, Vol.: MUGURI DE GÂND ÎN LUMINĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu