CORINA-ROTH

Obiceiuri si traditii

• 
• 

       Obiceiurile Armenisului sunt aceleasi cu satele vecine de pe toata Valea Timisului si toata zona Caransebesului.Unele obiceiuri vechi au mai disparut , luandu-le locul altele noi.

       Aceste obiceiuri sunt legate fie de evenimente mai importante din viata omului (nastere-botez, inaintarea in varsta – cununie si moarte) fie de anumite sarbatori (Ajunul Craciunului, la Craciun , in Ajunul Anului Nou , la Anul Nou, In Ajunul Bobotezei, la Boboteaza, in saptamâna lasatului sec de carne), sau la alte sarbatori de peste an. 

                 Obiceiuri legate de naştere

       Înainte de a naşte, femeia, se tămâiază de către casnice, iar o femeie mai bătrână (după cum se spune, iertată), o ocoleşte având în mână o furcă de tors lână şi un topor şi spune : „De-o fi fetiţă să iese la furchiţă (să toarcă); de-o fi fecior să iese la topor(la munca câmpului)”.  Copilul născut nu se lasă singur până la botez. În cazuri excepţionale când familia este nevoită să-l lase singur se pune lângă copil tămâie, o icoană şi o carte de rugaciuni ca armă împotriva răului ca „să nu se prindă nimic de el”. La prima scaldă făcută noului născut se pune în scăldătoare apă sfinţită, un ban  ca să fie bogat, un fir de busuioc ca să fie cu noroc  şi tămâie. Apa sfinţită şi tămâia sunt puse pentru că este născut din părinţi creştini. La opt zile după naştere moaşa pruncului aduce la biserică într-un vas apă curată cu busuioc şi flori, care este sfinţită, după care preotul merge acasă la pruncul şi mama sa, pentru rugăcinile rînduite acum. Au mai fost şi alte obiceiuri care astăzi nu se mai practică, oamenii rezumându-se la rânduiala şi rugăciunile Bisericii.

          Obiceiuri legate de nuntă

      Când tânărul şi-a găsit o fată pe plac şi s-au hotărât să se căsătorească atunci tânărul împreună cu părinţii şi cu naşul familiei merg la părinţii fetei în peţit. Se înţeleg asupra datei cununiei şi a invitaţilor la nuntă. Înainte de oficierea Cununiei cu trei săptămâni familiile anunţă în biserică evenimentul care va avea loc la data stabilită, anunţ făcut de preot în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie. Tot înainte de cununie cu o săptămână mirii se prezintă la biserică în faţa preotului pentru Sfânta Spovedanie şi dacă sunt pregătiţi şi nu au impedimente canonice se împărtăşesc cu Sfânta Cuminecătură. În dimineaţa cununiei, mirele împreună cu alţi nuntaşi merg însoţiţi de muzică în alai la naşi, pentru ca apoi împreună la mireasă şi apoi cu toţii la biserică pentru Sfânta Cununie. Pe drum tinerii din alai strigă: „ahă, ahă, nuntă mă; nuntă nuntă şi iar nuntă, ţucui ochii cui să uită”. După Cununie întreaga nuntă merge la casa fetei, apoi se întorc cu toţii la locul unde s-a organizat petrecerea. A doua zi invitaţii fetei merg la mire cu zestrea după care se continuă petrecerea. Şi a treia zi, se organizează petrecerea cuscrilor.

      Distracţia de la evnimentele de bucurie este reprezentată prin dasuri populare de înaltă ţinută artistică, dată fiind pregătirea tinerilor în cadrul Formaţiei de Dansuri Armenişana. Amintim strigături la joc ce odată erau divertismentul adunării : „Foaie verde busuioc, m-a făcut mama să joc, dar la lucru cu butucu, la mâncare ca şi lupu.” ; „Şi mai dăi tot des tot des, ca şi capra la ovăz, hop aşa aruncama-ş arunca, după gură la mândra, aruncama-ş pân la stele după gura mândri mele.” ; „Mândra mea-i ca la obrig, unde mor câini de frig, mîţele mor de căldură, şoarecii din bătătură, babele după făină, mâţele după slăină.”

     Obiceiuri la moarte – înmormântare

     Bolnavul grav se spală şi se îmbracă în haine curate şi apoi se cheamă preotul pentru a fi împărtăşit cu Sfânta Cuminecătură. Când casnicii observă că îşi dă ultima suflare, i se pun pe piept şi se aprind, lumânări de ceară curată, numite lumânări de suflet, iar în mâini, tot pe piept, o lumânare în formă de cruce, tămâie şi un ban. Lumânarea este simbolul luminii lui Hristos, lumină spre care tinde tot creştinul adevărat, tămâia ocroteşte mortul de lucru malefic, iar banul este pentru plătirea vămilor. Corpul mortului se înconjoară cu un fir roşu de lână ca să nu se apropie de el nimic rău (străjile). Labele picioarelor cu încălţămintea se leagă cu o sfoară, care după ce se aşează corpul în sicriu se păstrează de casnici şi la nevoie se foloseşte ca să lege vitele care dau cu picioarele. După ce acestea au aranjat pe o masă în camera de la stradă, se cheamă preotul pentru tămâiere. Tămâierea se face dimineaţa, la amiază, seara şi apoi la miezul nopţii de o femeie bătrână (iertată) cu lumânările de la suflet în care este pusă tămâie. Femeile casnice, rudeniile şi cunoscutele ,,se cântă” tot timpul la masa unde zace mortul. Camera adormitului nu se lasă nici o clipă singură, ci tot timpul trebuie să fie cineva acolo, fie chiar şi un copil. În serile şi nopţile când zace mortul în casă, se face priveghiul, adică toţi sătenii, prietenii şi cunoscuţii se adună şi stau la discuţii. La priveghi fiecare vine cu o lumânare şi bani pentru a ajuta familia îndoliată. În zorii fiecărei zile, femeile bocitoare, în număr fără soţ, 9 sau 11, ies afară în stardă la fereastra camerei în care este aşezat mortul şi strigă „ zorile ” în melodie.

          Tot după ce mortul a fost aşezat pe masă, o femeie casnică cu o fetiţă străină merg la o apă curgătoare, ducând o oală cu tămâie şi un ulcior. Acolo ia apă cu ulciorul şi aruncă de trei ori pe iarbă curată, zicând: ,,să fie tâlharilor, vrăjmaşilor şi moaşelor”, apoi tămâiază locul şi umple ulciorul cu apă. Casnica merge acasă, iar fetiţa aduce ulciorul cu apă, ducându-l la neamuri şi vecini, timp de trei zile, 50 de ulcioare, în felul următor: în prima zi se duc 25 de ulcioare, în a doua zi 22 de ulcioare, iar în a treia zi 3 ulcioare. În a treia zi nu trebuie să se depăşească numărul de 3, două se duc la vecini şi ultimul la casa mortului. Fetiţa primeşte atâţia bani câte ulcioare a dus, o bucată de pânză şi ulciorul. Tot atunci, când se slobozeşte izvorul, se ia un băţ lung de un metru, iar la unul din capete se crapă şi se pune un ban, legându-se în jurul lui flori şi o lumânare. Se fac 3 colaci, din care unul se dă fetiţei, al doilea rămâne casnicei şi cel de-al treilea împreună cu băţul se dă unui copil străin. În dimineaţa înmormântării, casnica şi groparii merg la cimitir pentru a săpa groapa. După ce se tămâiază locul, unul dintre gropari, la prima lovitură de sapă, scoate o glie de pământ şi o duce la poarta de intrare a cimitirului, pentru ca sufletul mortului să nu stea prins după glie. La timpul obişnuit, se face slujba înmormântării. Înainte de plecarea mortului de acasă, se dă peste sicriul mortului un scaun cu diferite lucruri (feţe de masă, prosoape, plapume, ţesături, etc.) unui membru al familiei pe care trebuie să se aşeze un moment şi mai primeşte o lumânare şi un colac. Pe drum către biserică, femeile cântă descriind anumite fapte din viaţa mortului. La biserică se face prohodul, iar apoi se merge la cimitrir. După ce s-a aşezat sicriul în groapă, se împărţeau deasupra gropii (astăzi la uşa cimitirului) 25 de colaci şi o lumânare celor care au fost de ajutor la steaguri şi la dusul mortului. Aceşti colaci se numesc vămi şi în fiecare colac este înfipt câte un ban.             Cel care a început groapa şi scos glia, primea o oală de pământ cu o cârpă şi o găină(astăzi bani). Peste sicriu în groapă se aruncă monede, pentru ca sufletul mortului să-şi plătească vămile. Tot timpul când se acoperă mortul cu pământ, bocitoarele cântă zorile de groapă. Una dintre bocitoare, după ce pleacă toţi de la groapă, împlântă la crucea mortului în pământ un cuţit. Dacă a doua zi, când vin femeile la tămâiat, ridicând cuţitul, acesta este ruginit, înseamnă că mortul se va face strigoi, iar dacă acesta este curat, atunci sufletul mortului este la Dumnezeu. Apoi cu palma se bătătoreşte pământul începând de la picioare, zicând la prima palmare: ,,într-un ceas te-ai născut”, la a doua palmare: ,,într-un ceas te-ai botezat”, la a treia palmare: ,,într-un ceas te-ai cununat”, iar la a patra palmare: ,,într-un ceas ai murit, mort să fii şi aici să stai”. Iar dacă nu-i bun la Dumnezeu, îl mână în păduri pustii, unde om nu locuieşte şi cocoş nu cântă şi de-l întâlneşte pe drum căine, câine să-l mănânce. Iar de-l va întâlni lup, ăla să-l mînânce.   Aceasta se zice de trei ori. O altă femeie, cu un alt cuţit, taie pe groapă şi zice: ,,eu îl tai”, cealaltă femeie răspunde: ,,nu-l tăia, că-i bun la Dumnezeu”, atunci prima răpunde: ,,bun să fie”. După îngropare, la casa mortului, se pune pomană – o masă spre pomenirea mortului – unde vin toţi cei care au participat la înmormântare, în special cei care au fost de ajutor. Înainte de sfinţirea pomenii de către preot, lumânările de la suflet se trec din mână în mână, de la om la om, în jurul mesei, de trei ori şi fiecare persoană zice: ,,Bogdeaproste, Dumnezeu să-i primească”. A doua zi, dimineaţa, femeile în număr fără soţ merg la cimitir, tămâiază groapa şi împart colaci şi lumânări, după ce se stropeşte mormântul de trei ori cu ţuică.  Se mai pun pomene spre pomenirea adormitului la trei sptămâni, înainte de împlinirea celor patruzeci de zile, la jumătate de an, la an şi alţii din an în an până la şapte ani. Fiecare pomenire, de acest fel nu se face fără o slujbă a parastasului sau stâlp  săvârşit la biserică

       Obiceiuri de sărbători
1. De Anul Nou – Sfîntul Vasile cel Mare

    Odată cu intrarea în noul mileniu în anul 2000, în fiecare an credincioşii parohiei Armeniş întâmpină noul an în biserică, unde la ora 0 preotul paroh dă binecuvântarea rănduielii de Tedeum la Anul Nou. De cu seara anul nou este anunţat de alaiul pluguşorului şi al sorcovei, de la casă la casă de către grupuri de copii, în special dar şi adulţi, recitându-se urările tradiţionale. Cei care îi primesc cu bucurie aud urarea: ‚,Cîte cuie pe casă atâţia galbeni pe masă’’ iar cei care nu: ‚,Cîte cuie pe casă atâta nenoroc în casă’’.  Începînd cu anul 1943, odată cu venirea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina urările au fost însoţite de buhai . Tot în seara de ajun exista tradiţia unui joc numit Sânvăsâi, când se adunau la o casă mai mulţi tineri, băieţi şi fete, care descopereau diferite obiecte ascunse sub mai multe farfuri puse pe o masă. Fiecare obiect are o semnificaţie ce indică viitorul(parodie) astfel: cărbunele=soţul-soţia o să fie negru; pieptene=colţat; cocean (tuluj)=sărac; oglindă=fălos; mărgele=beţiv; grâu=bogat; ban=bănos; foarfece=croitor; lână=cioban; etc. După descoperirea obiectelor jocul coninuă cu distracţia întâlnirii a două jumătăţi de nucă puse întrun vas cu apă cu câte o lumânare mică aprinsă. 

Astăzi tinerii nu mai sunt atraşi de astfel de jocuri, vremurile le oferă alte distracţii cum ar fi revelionul.
2. De Bobotează

           În ajunul Bobotezei cînd preotul merge la sfinţirea caselor fetele cer un fir de busuioc din ‚‚chita’’(mănunchi) cu care stropeşte casa, pentru ca în seara dinaintea Bobotezei să-l pună sub pernă ca să viseze viitorul soţ. Astăzi, firul de busuioc este cerut şi pentru spor la învăţătură.

          În ziua de Bobotează preotul şi credincioşii parohiei merg în procesiune la rîu se sfinteşte apa stropidu-se toţi enoriaşii şi fiecare iau acasă aghiasma mare fiind foarte folositoare pentru viaţa omului credincios . Aghiasma are efecte miraculoase  şi se păstrează în loc de cinste  tot anul. În aceiaşi zi creştinii merg la ţarină la grădinile cu pomi fructiferi stropind cu apă sfinţită pentru un rod îmbelşugat.

3. În sîmbăta lăsatului sec de carne şi a lăsatului sec de brânză

           În sâmbăta lăsatului sec de carne nu se lucrează decât munci uşoare şi se fac  ,,cotoroage’’ (pifti-răcituri) şi griş cu lapte care se dau de pomană pentru cei adormiti din familie, la săraci vecini rudenii şi prieteni.

           În sâmbăta lăsatului sec de brânză nu este bine de cusut pentru că şchiopătează vitele. Acum se fac clătite numite ,,scoverzile lui Lazăr’’ şi se dau de pomană pentru cei adormiţi.

           În ultimii ani la lăsatul secului de intrare în postul mare se organizează „Balul izmenelor”, ocazie deosebită de etalare a frumosului port popular.

4. Sâmbăta întâi din postul mare

           În prima săptămână din postul Paştelui exista o superstiţie legată de ‚,Caii lui Sîntoager’’. În sâmbăta întâi din postul mare numită Sâmbăta lui Sântoager, fiecare casă pregăteşte colivă pe care o aduce la biserică, unde după Sfânta Liturghie se face parastas, pomenindu-se toţi cei adormiţi din familie. Coliva se împarte la săraci care aşteaptă la uşa bisericii. Foarte mulţi credincioşi se împărtăşesc cu trupul şi sângele Domnului acum.

5. La Sfinţii patruzeci de Mucenici (9 martie)

            De ‚,Sîmţi’’ nu se lucreză nimic. Fiecare gospodar cercetează uneltele pentru ca să meargă bine în timpul muncilor agricole de peste an. Gospodinele merg cu pomană pe la vecini şi rude cu ‚,buşi’’(floricele de porumb), cerînd mijlocirea sfinţilor mucenici pentru sufletul celor dragi trecuţi la cele veşnice.

6. De Sfîntul Gheorghe – Sîngeorz

             Cu o zi înainte de Sîngeorz femeile se duc la râu cu o oală de pământ nouă, pe care o înconjoară la gură cu o crenguţă de salcie. Într-o buctă de obeală adună de pe câmp toate felurile de flori şi ierburi, peste care adaugă: untură de porc, unsoare de uns carul, găinaţi de găină, usturoi, şi tămâie. Când ajung la râu cu obeala în mână se întoarce către răsărit î-şi face cruce şi apoi cu o piară bate obeala pe mai multe pietre din râu, până ce se amestecă bine conţinutul. Apoi lasă un ban în apă ca plată şi de unde se împreună apele, ia apă în oală şi vine acasă. Cu această apă udă(frământă) colacii de Sîngeorz, care sunt făcuţi roată, unul mai mare cu gaură la mijloc şi unul mai mic tot cu gaură în mijloc şi se coc. În ziua de Sfântul Gheorghe se merge în grajd la vite, cu oala, colacii şi unsoarea pregătită. Vacile se stropesc cu apă, se ung cu unsoare şi se mulg în oală prin colac peste care se face cruce cu primul lapte muls. De o parte şi de cealaltă a vacii este o femeie. Cea din dreapta când începe să mulgă zice: cu-cu, iar cea din stânga răspunde răs-cu-cu, repetînd de trei ori. Apoi femile prind de colac şi îl rup sub pulpa vacii. Unsoare se păstrează până la măsuratul oilor când se ung şi oile. Toate aceste se fac pentru protecţia animalelor de lucrări malefice.

             În dimineaţa de Sângeorz se pun la uşi şi ferestre frunze verzi iar peste zi oamenii se udă unl pe altul, cu apă, pentru ca tot anul să plouă la vreme de trebuinţă.  

7. Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile

             În ziua de Florii este sărbătorit Corul Sfintei Bisericii. Toţi copiii mici sunt aduşi la biserică şi cuminecaţi.

            Cu salcia sfinţită de la biserică, casnicii se lovesc peste spate, îndeosebi copiii, ca să fie sănătoşi şi puternici. Salcia se păstrează pusă la icoane sau în dulapul cu haine timp de un an.

8. Săptămîna Patimilor

Este o săptămână de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Mulţi credincioşi se cuminecă în acestă săptămână, mai ales în joia mare cînd se sfinţesc Paştile(pâinile care se stropesc cu vin la Înviere). Vineri se ţine post negru(nu se mănîncă nimic), nu se lucreza la câmp, se face curăţenie generală în casă şi se îngrijesc locurile de veci din cimitir. 

9. Ziua Învierii Domnului 

            Cu lumina sfîntă luată din biserică cu mic cu mare se merge în procesiune la crucea din partea de nord a satului, de unde după stihurile Învierii se merge la uşa cimitirului iar apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se continuă slujba Învierii în biserică. Atunci cînd nu bate vîntul este o adevărată feerie, lumînările din ferestrele caselor, din cimitir şi din mîinile credincioşilor, se transformă în lumina sfîntă a Învierii în sufletele credincioşilor. La sfîrşitul slujbei fiecare credincios ia Paştile şi primeşte ouă, caş şi carne de miel, toate pregătite de o familie sau mai multe ce se anunţă din timp că ‚,fac paştile’’. De acum pînă la Înăltare Domnului salutul este Hristos a Înviat – Adevărat, a Înviat. Dimineaţa de Paşti se merge cu pomană prin sat, după ce sa făcut tămâierea mormintelor celor adormiţi. Tămâierea mormintelor o fac de fapt femeile la fiecare sărbătoare şi Duminica înainte de a merge la biserică la Sfânta Liturghie.

           În ziua de Paşti se taie cu sapa din grădină glie cu iarbă verde şi se pune în pragul casei pentru bucuria firii înviate.

            Luni la Paşti, după Sfânta Liturghie, se iese în procesiune(cu Litia) la cimitir unde se face sfinţirea apei mici şi se pomenesc toţi cei adormiţi. Aici toată suflarea vine frumos îmbrăcată cu haine noi, cu ouă care se dau de pomană si se ciocnesc după datină.

Vineri în Săptămâna Luminată, după slujbă se iese în procesiune la bazinul de apă care alimentează satul se face aghiasma mică şi se pomenesc toţi cei ce vieţuiesc.

10. Înălţarea Domnului

           Toată comunitatea se pregăteşte în mod deosebit pentru ruga bisericii, punându-se accent pe primirea musafirior cît mai bine, cu mîncăruri alese ca în tot Banatul.

           De dimineţă o parte a familiei vine la biserică iar o parte se ocupă de ultimile pregătiri. După Sfânta Liturghie, la crucea din ograda bisericii, se face pomenirea eroilor, după care elevii şcolii susţin un scurt progam de poezi şi cântece patriotice.

                                           Pomenirea eroilor

           După masă se organizeză horă iar noaptea bal şi aşa ‚,negeia’’ se petrece şi a doua zi şi dacă ‚,goşcii’’ nu pleacă şi a treia zi.      

11. De Rusalii

           Biserica este împodobită cu ramuri de tei şi iarbă verde, creânduse atmosfera foişorului în care sa pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi ca de foc peste Sfinţii Apostoli. După prăznuirea sărbătorii creştini iau acasă ramuri de tei, din dorinţa ca Duhul Sfânt să vină şi peste familiile lor, spre întărire în credinţă, sănătate şi ajutor. În vechime frunza de tei era pusă în dulap, printre haine, ca să nu le mănânce moliile.

12. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – Sânzâienele – 24 Iunie 

          În ajunul sărbători seara se merge la ţarină cu crengi verzi de anin şi se pun la capătul holdei ca apărătoare pentru recoltă. În noaptea sărbători fetele se spălau la râu ca să nu fie somnoroase peste vară. Dimineaţa se culeg flori de sânzâiene  şi tot felul de plante medicinale pentru diferite boli. Şi la biserică se aduc flori de sânzâiene.

 13. La Sfântul Dumitru – Sâmedru

           La Sâmedru în ajun seara se înoda lanţul din vatra focului iar pieptenele de scărmănat lâna era pus cu dinţii unul în altul, pentru ca animalele să nu fie răpite de jivine .

15.Naşterea Domnului – Crăciunul

          În ajunul Crăciunului dis de dimineaţă copiii(piţărăii), cu o trăistuţă(bătăcui) atârnată la gât şi sprijiniţi de un băţ vărgat(colindă), merg colindînd

 Sursa:

http://armenis.ro/index.php/obiceiuri