M-AM RĂTĂCIT...
Mi se duc anii...ca frunzele din toamne...
Doar brumele le-am adunat mănunchi,
Le-așez în flori de paie, la icoane,
Să uit că mă vor pune în genunchi.
E prea devreme... sau numai mi se pare...
Eu încă port cireșe la urechi
Și tâmplele încă-mi miros a floare
De când rupeam petalele-n perechi...
Mă mai iubește...nu mă mai iubește...
Atâtea primăveri am chinuit,
C-am risipit petale, nebunește,
Ca să hrănesc fiori ce m-au orbit...
Iubirea mi-a fost crez...și mi-a fost cruce...
Purtată când în suflet,când în spate,
Prin flori de mac,prin spinii din răscruce,
Prin nopți de insomnii sau înstelate.
Am fost livadă...șes cu romaniță...
Am fost și iarba ce-a căzut sub coasă,
Am fost izvor și grâul de sămânță
Și colbul drumului ce duce-acasă.
Acum îmi număr urmele ...în riduri...
Și-mi pun la tâmple flori de iasomie,
Îmi scutur liliacul printre gânduri
Și fur cireșe din copilărie...
Mai sar pârleazul...într-o altă vară...
Și-mi înverzesc călcâiele-n trecut,
Alerg cu busuioc în sân și-n poală
Prin ploi de stele, pentru un sărut.
Mai zăbovesc prin vise... de iubire...
Ascult în plete șoapte susurând,
Prin clipe dragi,mustind de nemurire
Și prin îmbrățășări mă mai ascund.
O iau desculță... înspre primăvară...
Dar când să văd narcise-n răsărit,
O frunză, peste suflet,lin pogoară...
M-am rătăcit...mă-ndrept spre asfințit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu