Parfum de floare
Ne fug poemele prin sânge
Ca un arcaș din vechiul timp
Ce firul vieții-n pradă-și frânge
Uitând de propriul său răstimp.
Rup norii triști fâșii din beznă
Și gleznele-nfășoară-n zbor
Prin mănăstiri ce doru-n bernă
Îl șterg de lacrimi blând, ușor.
Melancolii prind acolade
Strângând regretul din priviri
Cântând prin vechile balade
Destinul cu apus de miri.
Doar teii infloresc apatici
Ademenindu-și în zadar
Adam-ul,Eva, emblematici ,
Păcatul frunzei secular.
E liniște! Doar ploaia cântă
Strunindu-și doina într-un ham,
Potir de Rai în gură sfântă
Botezul sacrului pe ram.
Mă las purtată o clipită
Și scurm prin lăzile cu timp
Să fiu iar dragostei ispită
Parfum de floare, anotimp.
În odihnirea blândă a vieții
S-aud izvoarele curgând
Ca un poem redat nobleții
Prin suflete de dor arzând.
Doina Bezea
17.06.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu