CORINA-ROTH

 POVESTEA DE DRAGOSTE A ZILEI 💞

CEA MAI FRUMOASA POVESTE DE DRAGOSTE A ROMÂNILOR. S-au născut amândoi în același an. Au murit în același an. S-au iubit impotriva a tot si a tuturor. La înmormântarea lui, ea i-a așezat pe piept un buchet de flori de nu-mă-uita. Iar la câteva săptămâni după moartea iubitului, ea s-a sinucis prin otrăvire. "Doamna mea" și "Eminul meu iubit". 

   Din corespondența celor doi iubiti,  fragmente din diferite scrisori:

„Nu-ți poți închipui câtă liniște și plăcere mi-a adus scrisoarea ta, eram desnădăjduită, nu știam ce s-a întâmplat, dar scrisoarea ta m-a mângâiat și m-a făcut fericită. … ” și a încheiat „Cu acestea te sărut, te sărut și te mai sărut…”

„Astăzi sunt pline două luni de când am îndeplinit un vis, visat atâta timp, un dor purtat cu atâta amar și suferință; nu știu dacă pentru tine nu a dispărut tot farmecul închipuit de bogata ta fantezie, după ce realitatea lucrurilor a înlocuit zborul imaginațiunei; cât pentru mine, tu ești și vei fi pururea iubitul meu ideal, visat și dorit într-un chip vag, nehotărât chiar din copilăria mea.”

„Întreabă-mă dacă sunt în lună sau pe pământ, dacă sunt teafără sau nebună, dacă te-am urât sau dacă te iubesc mai mult ca oricând?”

„Eu din parte-mi dacă pot și am ceva de mărturisit este că de te vei duce în lumea întreagă, să nu te văd ani de zile, să nu aud nimic de tine și tot te voi iubi și voi gândi la tine cu drag; tu ai fost și ești pentru mine ceva atât de indispensabil vieții mele, ani de zile te-am visat, și am dorit, cât, o știe Dumnezeu în care tu nu crezi […] nu-i destulă dovadă că am renunțat mai la toate vechile mele obiceiuri, căci tu ai umplut golul care veșnic l-am simțit în sufletul meu. Pe scrisoarea ta am văzut urme de lacrimi, de ce-ai plâns când eu te iubesc? de ce te îndoiești de un lucru care a existat, există și va exista?”

În 21 mai 1881, la ora 4 dimineața, i-a scris: „Amicul meu, Există adevăr în lume, și fericirea este ea sau nu dată omului pe pământ sunt întrebări care, eu cred, că vor rămâne pururea ca întrebări, și a le căuta răspunsul e cea mai mare nebunie la care un biet nemuritor să poate expune în viață”, iar în februarie anul următor, i-a scris „scumpului meu iubit micuț”, fericită de vestea editării versurilor lui Eminescu și i-a mărturisit că și ea dorește să le publice pe alte ei.

„…eu știu bine că te iubesc și anii care au trecut de când am conceput această pasiune pentru tine n-au contribuit decât s-o întărească și s-o mărească. Lasă-te convins de-acest adevăr, scumpul meu, și dacă certitudinea de a fi iubit de către mine ar putea fi de-ajuns fericirii tale, sprijină-te pe ea și trece-mi-te cu toată bogăția fanteziei și imaginației tale și scrie versuri cu toată căldura din sufletul tău.

…dacă aș ști că o altă femeie te va iubi ca mine, dincolo de durerea pe care mi-ar da-o rivalitatea, te-ncredințez c-aș binecuvânta-o. Dar ele nu iubesc, ele nu știu să iubească, adevărata dragoste este atât de rară, atât de dureroasă, atât de dulce, atât de crudă, că e preferabil să n-o cunoști, și cu toate acestea eu mă socot fericită de a te iubi cu această iubire ce ucide și care salvează, care pedepsește și care iartă, care întristează și care mângâie, care n-aș vrea niciodată se se sfârșească.”

După două săptămâni de când Eminul ei a părăsit această lume, Veronica s-a retras la mănăstirea Văratec. În ziua de 3 august 1889, după miezul miezul nopții, Veronica Micle s-a dus la „iubitul sufletului meu și dragostea inimii mele”. Moartea a fost cauzată de o congestie cerebrală provocată în urma otrăvirii cu arsenic.

„Câtă vreme mai ești susceptibil de o bucurie, te poți aștepta la cea mai mare durere”, din volumul Poesii de Veronica Micle, publicat în 1887.

 Copilă înger

Mihai Eminescu

Copilă înger - vis în mirare,

Când lipeşti sânul de capul meu,

Dispare lumea de sub picioare,

Mă cred în raiul lui Dumnezeu.

Tu-mi pari un inger de flacări albe,

Văd fruntea-ţi blondă în rece-eter,

Haina-ţi lumin-a serei rozalbe,

Tu eşti un geniu gândit de cer.

Tu eşti cântarea înaripată,

Iar eu suspin sunt ce te îngân;

Cântare dulce şi tremurată

O, du cu tine al meu suspin.

1869

   Desen Mihai Catruna