CĂUTĂRI
Iarba a-nverzit în
urma pașilor pierduți,
Și mă-ntreb, păsările cum se zboară în văzduh,
Iarba, oare, cum se
crește s-o-alergăm desculți?
Se-noată
peștii? În aer
dospește Sfânt
Duh?
În
atâta tăcere
jeluită
în jur, și-atâta
liniște adâncită în
toate,
Deodată mă simt
cuprinsă
de jur împrejur
de inima Ta,
Iisuse, ce-n mine
tot bate...
Te-am căutat
amarnică vreme, și-n
răscruci deveneam munte
de gânduri, și mă tot întrebam
care e calea
cu mere răscoapte și
dulci, și priveam
depărtarea, dar nimic
nu zăream...
Sfărâmam piatră cu
piatră și gânduri curgeau
Prefăcându-se-n
apă curgând în
cascade, iar în
ochi lumini
jucăușe tot
pâlpâiau și mă chemau în vraja lor să mă scalde.
Ademenită
așa, m-am trezit
c-amurgea și bătusem
cărări bătătorite cu
spini,
Iar dorul de Tine în
dor
cărunt se frângea,
Doamne, Iisuse, n-auzeam că-n mine
suspini!
Umblasei
pe ape, erai
atât de-nsetat după ce oprisei vântul să pot să te-ajung,
Dar în mine lumina parcă
a înnoptat, iar sângele
Tău se prefăcuse în
rug.
Tu
lumina lumii, întrupată în Cuvânt, te-am înfășat în patimi,
suferințe adânci, și-mi turnai soare în lacrimi, în
locul meu suferind,
Să
urmez calea, adevărul,
viața din
prunci.
Tăcerea din
liniștea aceasta mă strânge,
Da-n inima mea
Iisus se
crește și-o-nvinge...
autor: Cornelia Mazilu
Foto: iulie, 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu