Mai ţii tu minte vremea…frate
Când mama dovedea pe toate,
N-o auzeam c-o dor genunchii
Ori cade oja de pe unghii.
Când tot spălatul fu de mână
Cu apă rece de fântână,
Când ţoluri întindea cât gardul
Spre hram, de se miră tot satul.
Şi nu-i mai auzeai cârteala
Nici murmurul, nici bănuiala
Cum toate pe vremea aceea
Tăcea şi le făcea…#femeia.
Când la un cuptoraş cu oale
Fierbea trei feluri de mâncare
Rupea ogrejii de genunche
Hrănind gurariu cu mănunche.
Iar ziua mamei ca femeie
Fu sâmbăta…pe vremea ceea,
Zi-n care se reîncărca
Cocea, spăla şi ne iubea.
Fu mama noastră toată vână
Şi gospodar şi gospodină,
Bătea ş-o ţintă la unghere
Nu se uita că îi muiere.
Cojea, cârchea, albea pereţii
De se mirau de ea drumeţii,
“-Ori te-i astâmpăra…vreodată?
-Cum nu…pe lumea ceealaltă!”
Aşa au fost un rând de mame
Acuma, na, îs toate doamne
Şi de le mai zăreşti pe-afară
La o cafea, la o ţigară.
Dar #mama…mama noastră frate
Şi azi încetişor, cum poate
Pe toate le mai dovedeşte
Şi încă…încă ne iubeşte.
------------------
Versuri: #CătăLungu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu