.jpg)
O scrisoare ca un testament: pentru copii si pentru copii nostri interiori.
"Să nu crești niciodată! Să rămâi copil în universul tău. Să nu vrei să fii ca oamenii mari. Oamenii mari au părăsit propriul univers și s-au mutat într-un singur loc toți. Acolo nu există univers. Unde sunt oameni mari sunt mereu sarcini de îndeplinit și foarte puțină joacă. Sunt deadline-uri. Cică așa trebuie să le spui...Sunt ochi în calculatoare și nimeni nu mai privește pe nimeni în ochi. Toți își vorbesc prin mesaje scrise pe telefoane.
Să nu crești niciodată! Cum te iubesc bunicii nu o sa te iubească nimeni niciodată, așa că poartă-i mereu în suflet. Fie că acum sunt departe de tine, într-un alt univers. Libertatea lor ai fost tu. Și viceversa. Când ești mare, să fii liber e un act de curaj, iar iubirea o găsești greu, aproape imposibil. Pentru că oamenii ajung să fugă de ceva ce naște în ei atâtea sentimente. Pentru că ai nevoie de curaj să arăți că iubești. Nu știu de ce...
Să nu crești niciodată! Doar așa poți să alergi cât te țin plămânii fără să obosești. Când ești mare fugi doar de responsabilități și de sentimente care îți testează inima.
Să nu crești niciodată! Când ești mare și greșești, nimeni nu îți vede binele făcut. Când ești mic, lumea se amuză pe seama greșelilor tale. Îi faci să râdă. Rămâi mic. Lumea are nevoie să râdă.
Să nu crești niciodată! Rămâi curios și caută. Descoperă. Pune întrebări și nu te lăsa până nu ai un răspuns. Oamenii mari nu prea au răbdare să-ți răspundă, așa că mergi la bibliotecă. Citește!
Să nu crești niciodată! Să iubești mereu așa cum iubești acum. Pur și din toată inima. Și pe oricine care știe să se joace. Să ierți când îți greșește și să îl iubești în continuare. Să nu fugi după prima greșeală. E greu să faci un castel din nisip să reziste împotriva vântului, dar nu imposibil. Când construiești alături de cel pe care îl iubești orice lucru devine rezistent, așa că ai grijă câte mâini folosești.
Să nu crești niciodată! Ce dacă ai căzut și te-ai lovit... E mai bine să te doară rănile din genunchi decât cele din suflet. Când ești mare rănile pe care ți le fac alții dor cel mai tare. Adulții se descurcă minunat la treaba asta. Te rănesc și apoi te trimit la psiholog. Psihologul e și el un om mare și din când în când îl mai doare și pe el câte o rană. Dacă ajungi la el, spune-i o vorbă bună!
Să nu crești niciodată! Să fii mereu liber în fața răsăritului de soare și mereu surprins de apusul lui. Să te joci și să nu îți pese de ce spune lumea...
Și dacă o să crești, să iubești mereu. Și să ierți. Să te joci și să știi că ai voie să plângi dacă ești rănit. Durerea trebuie să aibă uneori gust de lacrimi, dar nu plânge mult, ci doar cât e nevoie ca să te vindeci.
Și dacă o să crești, să te joci, dar niciodată cu sufletele oamenilor. Joaca trebuie să nască zâmbete și atât. Și crede-mă, sunt atât de mulți cei care se joacă cu sufletele oamenilor... Și le scapă cum ai scăpat tu zecile de bibelouri pe care niciun lipici din lumea asta nu le-a mai reparat. Așa e și cu sufletele. După fiecare lovitură devin și mai fragile.
Și probabil o să crești, că te-au trimis ai tăi la școală să facă om din tine, să ai și tu un viitor frumos. Să se mire vecinii că uite de unde ai plecat și unde ai ajuns. Să te vadă toată familia realizat. Dar ca să fii om mare, nu trebuie să ai zece pe linie și nici să fie toată lumea fericită cu alegerile tale. Ca să fii om mare, trebuie să ai cei șapte ani de acasă și multă umanitate. Restul e trecător.
Și probabil o să devii om mare, dar te rog mult, să nu crești niciodată!
Cu drag,
Bunicul
Cel care te-a iubit cum nu o să o mai facă nimeni în lumea asta și cel pentru care o să rămâi mereu copil."
Surse: text Facebook, poza PInterest
#bunic #copil #sanucresti #demintate #familie #copilarie #copilinterior
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu