CORINA-ROTH

 Când coboară Ion Clopotarul din turla bisericii, liniştea ce se lasă îngrozeşte satul. Femeile ies la poartă muşcându-şi năframele, bătrânii se grăbesc spre cărţile de rugăciuni, bărbaţii lasă coasele şi-şi aprind o ţigară. Copiii mai scâncesc o dată şi-apoi tac.

Atunci iese Clopotarul din biserică - se închină ostenit în faţa Cristului de tablă. Priveşte în asfaltul fierbinte, ars ca şi grumazul lui. Trece tăcut şi orb pe lângă porţi. „Bade Ion, cine-o murit?” îl întreabă înspăimântate femeile. „Murit-o Moaşa Mărie... ori Badea Păpuc din Prihodişte? Cine s-o dus?”. El nu aude decât urmele clopotului celui mare cum îi mănâncă din carne şi-şi poartă umbra împuţinată pe lângă oameni. 

Până ajunge la bufetul din gura uliţei, o oaste de oameni se strânge în spatele lui: unii înspăimântaţi de pasul apăsat al clopotarului, alţii, ca un cor de muşte, făcând pronosticuri.

Abia când ajunge Clopotarul la tejghea, tace poporul şi plozii scâncesc în somn. Şi după ce bea primul pahar (caci toţi ştiu că el trebuie mai întâi să bea primul pahar) le spune: „Toţi copiii de ţâţă care mor vor fi îngeri”. Apoi mai bea încă un pahar şi femeile îşi leagă mai strâns sub bărbie năframele, căci e ceva grav dacă bea Clopotarul al doilea pahar. Dar Clopotarul mai bea şi al treilea pahar şi spune: „Câte zile îi avea, cu cuţitul asupra altuia să nu te răsteşti, că fuge îngerul de tine. Aşa trebuie să ştii”. 

Atunci a răsuflat poporul uşurat, iar o babă ce tocmai ajunsese la bufet a spus: „No, nu-i nici un bai, n-o murit nimeni, iar vorbeşte despre înger... Ştie-l păcatele ce-o pătimit...” Dar Clopotarul a pironit-o cu privirea: „Nu ridica degetul în sus către cer, vrând să arăţi soarele ori luna, căci scoţi ochii îngerilor”, şi-a mai cerut mintenaş un pahar. „Ascultaţi-mă, fiecare om are un înger păzitor, care are de seamă să-l păzească, din ziua botezului până la aceea a morţii. Pe partea dreaptă a omului stă îngerul păzitor, pe stânga, Necuratul. Când dracul e mai tare, se zice că omul este slab de Înger. Sunt multe lucruri pe care voi nu le ştiţi. Că voi nu vedeţi îngerul... Nici să vorbiţi cu el nu ştiţi, dar nici voi între voi... Şi fuge îngerul de la voi patruzeci de zile şi ia şapte păcate. Şi plânge. Da’ voi nu-l auziţi... ” 

Deja ceata de oameni începe să se risipească şi cel de la tejghea îi mai toarnă un pahar. Cu degetele oarbe lovind lemnul ars de băutură, Clopotarul vorbea ca pentru el: „De ce vă întristaţi doar când mor oameni... Când supăraţi îngerul puţin vă pasă. Eu atât vă mai spun: Toţi copiii de ţâţă care mor vor fi îngeri. De aceea, cămaşa în care se schimbă li se despică de sus până jos, ca să poată zbura.” 

Şi Clopotarul se ridică, împletindu-şi pasul cu dangătul clopotului cel mare. (Emanuel Luca)