.jpg)
MI-E DOR DE TINE UNEORI
de Adrian Goia
''Mi-e dor de tine uneori'' în sâmbetele ce-mi strecori iubire sub cămaşă,
Tu tai şi morţilor din colţi şi nu-i mai laşi iubirii bolţi, atât îmi eşti de laşă;
Din sfinţi păcatele-au fugit să-mi umple sufletul golit de toată aşteptarea,
''Mi-e dor de tine uneori'', să credem c-ar avea culori şi plânsul tău şi marea.
Ce neclintiţi în toate stăm şi doar în spuse tremurăm la marginea tăcerii,
Împăduriţi în mii de stihuri, tot huiduiam printre nimicuri sfârşiturile verii;
De-ar fi o iarnă friguroasă, te-ai face poate-o păcătoasă şi înspre mine cale,
Să dai şi fulgilor odihnă şi buzelor promisa tihnă din raiul gurii tale.
Iubesc perdelele în zori.., şi-n dor de tine uneori, mă frecventează scrisul,
Înţepenind că poate-or vrea şi cei smeriţi de teapa mea să-mi cumpere abisul;
Dar anonim în dorul tău, iubirii mele-i sunt călău şi sinucis în moarte,
Mi-e dor să strig spre Dumnezeu, să mori şi tu cum mor şi eu, cu mine, într-o carte.
E ca o miză-n doi secretul şi se complică alfabetul incompatibil în cuvinte,
Mai fă vreo trei sau patru paşi să vezi cum dai de-aceiaşi laşi ce fost-am înainte;
Doar că acum urmăm demersul, dictat de litera din versul ce vrea să-şi fie rimă,
''Mi-e dor de tine uneori'', dar nu atunci când strigi că mori şi vrei să pară crimă.
N-a mai rămas să mă dezic, decât de sfântul meu nimic şi de un vals cu tine,
Adânc de verde nostalgie, pictată la vreo sindrofie în rochii cu buline.
Cum unul către altu-ntinşi, stăteam cu braţele cuprinşi din cuiburi dezertori,
Ce trist că azi sunt moarte toate, şi-ntr-un delir îmbălsămate, ''mi-e dor de tine uneori''.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu