CORINA-ROTH

 Legenda Ghiocelului

 

A fost odată o rază de soare şi aceasta era chiar fata cea mai mică și răsfățată a astrului luminos. 

Și  tocmai pentru că era cea mai mică și mai răsfățată, tatăl ei o lăsa să zburde pe unde îi dorea inima. 

Și iată că, într-o bună zi, raza de soare a hotărât să se plimbe într-o grădină.

 Acolo era Grădina Paradisului, iar flori care mai de care mai colorate și mai parfumate se unduiau sub adierea blândă a vânticelului cald de primăvară!raza

„Ce-ar fi să aleg eu o floare frumoasă pe care să mi-o prind în păr?” a gândit raza de soare. Și, repezită cum era, s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare și s-a înălțat din nou în văzduh.

Toate florile din grădină au privit mirate către cer și au început să murmure:

„Ați văzut-o? Ce frumoasă era? Ce rochie frumoasă? Oare ce floare o fi ales prințesa?”

„Cu siguranță a cules un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat și roșu, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.”

„Ba eu cred că a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete încântate.”

„Nici vorbă de așa ceva! Le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre frații mei. Nu vedeți ce frumoși și parfumați suntem?”

Până și o violetă mică, dar într-adevăr splendidă, a susținut că raza de soare culesese o violetă, și nu altceva.

Numai într-un colț cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese ruptă de trena rochiei de aur a prințesei.

ghioceiCum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău. Și a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codița cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată.

Dar nu a fost numai atât. Prințesa-Rază de soare a venit lângă ghiocel și i-a spus așa:

„Floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorință vrei să-ți îndeplinesc pentru a-mi repara greșeala?”

„Nu vreau nimic, a răspuns ghiocelul, lăsându-și frumosul căpșor în jos.”

„Nu vrei frumusețea trandafirului, parfumul crinului, strălucirea lalelei?” a insistat raza de soare.

!Bine, a încuviințat ghiocelul. Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara!”

Raza de soare l-a sărutat pe ghiocel și vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise.

De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbește dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară, și toată lumea știe că iarna este pe sfârșite.

Sursa: Legendele Românilor

O altă legendă spune :

- " Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”. 

Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă: 

-„Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”. 

Iarba a refuzat-o. 

A rugat atunci macul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâta, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia ii spune și lui necazul: 

-„Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!”. 

Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus: 

-„Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”. 

Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului. 

De atunci, ea poarta veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara. "

Legenda ghiocelului

  după Eugen Jianu

    Fiecare floare din cele care există are ceva cu care să ne bucure.

    - Eu, a întrebat ghiocelul, așa mic și slab cum sunt, ce bucurie pot face omului?

    Dar, iată, Iarna este în puterile ei. Peste tot e doar omăt. Într-o zi, mic, alb și plăpând, ghiocelul iși sună vesel clopoțelul.

    - Cine îndrăznește să mi se împotrivească? întrebă baba Iarnă, scuturându-și cojoacele de nea și de țurțuri.

    Se uită împrejur și zări ghiocelul.

    - Tu erai? Am să te îngheț la noapte! exclamă Iarna.

    - Nu vă mâniați, baba Iarnă și moș Omăt. Soarele mi-a trimis veste să mă arăt, răspunse ghiocelul.

    Dar peste noapte, baba Iarnă și moș Omăt au chemat gerul în ajutor. A suflat și moș Crivăț.

    - Unde ești, ghiocelule? N-ai înghețat? Mai cutezi să mi te împotrivești?

    - Drept să vă spun, mi-a fost tare frig. Ba era să mă smulgă vântul. M-am pitit după un bulgăre de zăpadă. Dacă și la noapte va fi tot atât de frig, am să mor înghețat, spuse cu tristețe ghiocelul.

    Soarele, auzind vorbele duioase ale ghiocelului, îi trimise în ajutor raze calde. Dis de dimineața, de sub plapuma de nea, au apărut o mulțime de ghiocei.

    - Baba Iarnă, moș Omăt, hai să ne jucăm de-a prinselea! strigau veseli ghioceii.

    Așa s-a dovedit ghiocelul mai tare decât Iarna, arătând că el este vestitorul primăverii.

Sursa 

Internet