Țara mea?
Țara mea? E -o epopee!
E o sfântă mănăstire
Unde dragostea -i, femeie
Și bărbatu-i dăruire.
Nicăieri nu vei găsi
Frumusețe și iubire
Ca la noi! E-n orice zi
Ca o lacrimă-n Psaltire.
Munții ajung pân' la cer
Strâjuind averea Țării
Iar pe câmpul efemer,
Zburdă iezii primăverii.
Să-ți spun că Țara mea este
O grădină înmiresmată?
Te invit pe înalte creste
S-o privești! E o minunată,
Cu livezi cât ochii pot,
A cuprinde larga zare
Și la Euxinul, Pont,
Se întinde Marea, mare.
Vraja ei te poartă-n raiuri
Și-n povești demult trăite
Încânt vei găsi pe plaiuri,
Flori și ierburi felurite.
Iar la ceas tainic de seară
Când tăcerea va vorbi,
S-ascultăm și o vioară
După placul inimii,
Gustând pâinea străbună,
Din care-ți voi da drag
Numai să mă ții de mână
Respectând al meu meleag!
#Conduraru Ioana#
18-02-2021
În această zi cu drag și grație!
Vă îmbrățișez, suflete frumoase dorindu-vă sănătate și iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu