...şi cele mai frumoase violete sunt cele de iarnă
Violetta Petre
Bate-un clopot peste ceruri şi le-nchide porţile
Undeva un cer albastru îşi dezmiardă stelele...
Eu nu am bilet de voie pentru zbor şi nici nu pot
Să adulmec primăvara, să alung iarna de tot...
Şi mă uit cu jind la tine, cum petalele-ţi desfaci
Şi mi-e foame de lumină şi de-albastru, dar tu taci
Şi mă laşi să mor de foame şi de sete şi nu ştii
Că din tine-or să răsară dimineţile-ţi pustii...
Nu mă vezi şi treci spre mâine, ignorându-mi ochii trişti
Ca să mă convingi că astăzi pentru mine nu exişti.
Iei în braţe primăvara, ca geloasă să mă pierd
Şi mă laşi fără să-ţi piese că-nnoptările-mi dezmierd...
Aş îngenunchea, să-mi cauţi, dac-a mai rămas ceva
Din poemele de iarnă ce le-am prins în palma ta.
Eram eu cea mai frumoasă violetă dintre flori
Mi-ai furat şi-ai dus cu tine şi poeme şi culori...
Şi mă-ngrop într-o firidă, dintr-un anotimp de foc
Să mă sinucid cu versu-ţi, să mă spânzur de noroc;
Tu-mi întinzi paingul sacru, cel cu crucea, să-l ating,
Să îmi fie moartea dulce, când bat clopote şi ning
Incantaţii şi blesteme tăinuite-n pielea ta.
Eu m-oi înveli cu cerul şi cu amintirea grea
A poveştilor în care îmi spuneai că nu e vers
Mai frumos ca ochii-albaştri...amintirile s-au şters...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu