📚POVESTEA DE SEARA
Se spune că odată a trăit o femeie din cale afară de egoistă şi rea, care nu făcuse în viaţa ei vreo faptă bună.
Nu avea milă de nimeni şi nu iubise pe cineva, în afară de propria-i persoană.
Era o povară şi un blestem pentru toți cei din jurul său.
Dar iată că, într-o bună zi, această femeie moare şi nimereşte drept în iad, unde, de altfel, îi era şi locul.
Dar, ca toată lumea, avea şi ea un apărător în viaţă şi în moarte.
Acesta era îngerul ei păzitor, care nu voia cu niciun chip s-o lase să putrezească în iad.
Îngerul se duce la Dumnezeu şi se roagă pentru sufletul femeii, pe care o cunoştea mai bine decât alţii.
– A făcut vreun bine în toată viaţa ei? – a întrebat Dumnezeu.
Cum dorea să o salveze cu orice preţ de la chinurile veşnice ale iadului, îngerul şi-a adus aminte, că femeia, o singură dată în viaţa ei, a dat cuiva de pomană un fir de ceapă.
– Bine! – a spus Dumnezeu în marea sa îndurare.
Dacă e aşa, atunci las-o să se agaţe de firul de ceapă iar tu trage-o afară din iad și, dacă firul rezistă, atunci e salvată!
Îndată îngerul a luat firul de ceapă şi l-a întins femeii, care s-a ținut bine de el, cu amândouă mâinile.
Numai că atunci câţiva păcătoşi din preajmă au încercat să se prindă şi ei de femeie, ca să îi scoată şi pe ei îngerul din iad.
Îngerul trăgea de fir şi, culmea, firul rezista.
Dar femeia tot egoistă a rămas – era firul ei de ceapă, era îngerul ei, – aşa că începu să-i alunge, ca nu cumva să se salveze şi ei.
În clipa în care a rămas singura stăpână pe fir, acesta s-a rupt.
De acum, îngerul n-a mai putut face nimic...
❤️
"Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc.
Nu împart eu dreptatea.
Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este.
Nu judec ca să nu fiu judecat.
Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit.
Iert ca să primesc iertarea. Mângâi. Îmbrățișez.
Las pe Dumnezeu să aleagă.
Nu aleg eu în locul lui, nici măcar în rugăciune."
O seară liniștită și binecuvăntată!🙏🤗🥰
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu