Satul dintre dealuri
În satul dintre două dealuri
N-am cunoscut ce e oftatul,
Eram copil cu idealuri,
Mai fericit ca nimeni altul.
Din vârf de deal, privind în zare,
Credeam că lumea-atâta ține
Până la margini de hotare
Cât cuprindeam de la-nălțime.
Dar anii au trecut în goană,
Aflând că lumea-i mult mai mare,
Mi-aduc aminte... era toamnă,
Când i-am pășit peste hotare.
Din satul meu rămas pe vale,
Ce-mi părea mic și că mă strânge,
Din pacea lumii ancestrale,
În haos, viața mă împinge.
O lume tristă, în derută,
O mare mută, ireală,
Și orice zi era pierdută
Ducând o luptă inegală.
O vreme m-am luptat cu soarta
S-o schimb, crezând-o vinovată
Că mi-a deschis spre lume poarta
Și m-a închis punând lăcată.
Parșivă soarta-mi strigă-n față
Când mă aruncă printre valuri :
-Copile, stai la suprafață
Că marea asta n-are maluri !
Și-not în marea înspumată
În cercuri mici, având doar gândul
Să ies din lumea depravată,
În pânze, dacă-mi suflă vântul.
Dar vântul doar adie-agale
Și mă tot zbat printre coclauri,
Ce fericit eram pe vale !
Mi-e dor de satul dintre dealuri !
Alexandru Popa
Foto
Satul meu drag Arini cel mai frumos 💛Multumesc Cosmin Fifoiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu