Odihnă veșnică!🕯
Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în “Drumul oaselor”, „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?
Ernest Maftei s-a născut în 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău și a plecat ... în 19 octombrie 2006, la București.
"Mi-a fost ca un frate. Amandoi am venit in Capitala din provincie si de atunci am fost de nedespartit. Nu l-am vazut niciodata suparat sau trist, era un gospodar desavarsit, dar mai presus de toate un actor adevarat si un poet bun" - Colea Rautu
Cu şarmul său devine un actor popular, iar unde juca filmul devenea de neuitat. „Bădie, ia dumneata rolul ăsta și umanizează-l”, îi spuneau regizorii de film. Cu harul său se apuca temeinic să facă minunea… A jucat cam în opt filme pe an, în peste 200 de filme, dintre care, în 50 are rol principal. “Meandre”, “Reconstituirea”, “Crucea de piatră”, “Modigliani”, “Drumul oaselor”, “Păcală se întoarce ”, “Brâncuşi”, “Dumbrava minunată”, “Crucea de piatră – ultimul bordel”, “Iarba verde de acasă”, “Tusea şi junghiul”, “Cireşarii”, “Ultima noapte de dragoste”, “Muşchetarii în vacanţă ” sunt doar câteva filme unde a jucat “Bădia”.
„Filmul se face cu oameni care-l iubesc – spunea adesea – de la electrician până la regizor toţi trebuie să-l iubească. Numai aşa iese el, ce e de fapt: viaţa înşăşi. În viaţă, oamenii trăiesc, se iubesc, se bucură, suferă, plâng, se luptă. Noi ne lăsăm imaginea în filmele astea şi din ce lăsăm trebuie să se vadă lupta noastră”.
„Ştii ce-i mai greu de dus? Ruşinea. Tot ce-am făcut în viaţa mea, am făcut aşa, ca să nu-mi fie ruşine. Ca actoria, mai dai de belea. Te mai faci de râs. O mai fac şi unii de râs! Că nu ajunge să ai pasiune pentru ea. Trebuie şi ştiinţă… E ca-n dragoste. Nu-i greu să te îndrăgosteşti. Uite-aşa: o scânteie. Totul e dacă iei foc de la scânteia aia”
Sursa:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2563121844015370&id=1520406051620293
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu