E duminica
, una din zilele in care trupul asculta muzica zeilor, o zi in care putem fi ...liberi!
Va daruiesc un poem mai vechi, nu foarte, o traire la fel ca multe altele desprinse din simplitatea gandului meu sincer!
Secundele impreuna Adrian Sarmasan
Când m-am trezit,
toamna ţinea de mână doi zmei,
iar vântul cânta un remember clasic, uşor voalat.
Clepsidrele roz agăţate-n părul tău… numărau secundele mari,
cele mici erau ţinute monopol într-o scorbură cu lacăte ruginite.
Cine-i fură timpului victoria e pierdut;
îmi spuneau doi îndrăgostiţi,
deşi se pregăteau de plecare spre ţările calde...
Covorul de frunze
respira verde încă parfumul verii îmbibat într-o aura completă.
Contrastele făcute cu trupurile noastre
sunt uneori tot ce dorim.
Ca o circumstanţă
ştim mai multe despre arta cu care se cuvine trăită viaţa,
decât rolul în sine.
Brusc am simţit atingerea aceea!
Rochia albă descoperea uşor lumina sufletului,
pe care o ştiam din vis.
Dacă aş mai vorbi, ar fi un alt episod, sau poate mai multe.
Existenţa are feluri diferite şi percepţii, la fel.
Eu vreau să fiu acel cineva pe care-l iubeşti totdeauna,
să devin mai devreme sau mai târziu ideea abstractă,
piatra ta preferată, sau dorinţa veşnică.
Există momente organice perfecte.
Omul ce dăruieşte cămaşa săracului, e un necunoscut,
soldatul ce moare pentru ţară, e un necunoscut,
hoţul de buzunare e... de nerecunoscut!
Modurile şi faptele întregi sunt elastice tendinţe închise
şi apoi eliberate spre viaţă.
Voi râde cu gura până la urechi, chiar de-ar fi să fiu rănit
sau muşcat de forța simţirii...
Nu vreau lacăte la uşi şi nici încuietori la cufere.
Nu vreau nici liniştea propusă.
Ce scara urcă în cer, fără trepte?
De-ar fi să intercalez dinamicul în estetic,
aş opri puţin timpul să respir materia lucrurilor.
Poate voi putea dărui lumii secundele mele mici
furate şi închise, până când voi muri.
Vreau ca trupurile fizice să-şi aparţină unul altuia; ca și suflete!
Scrierea mea e una simplă, iar versurile mele nu pot exploda de atâta viaţă!
Deschide-ţi toate uşile, lăsaţi ferestrele în L şi spuneţi că
n-o să vă pierdeţi niciodată de... lume!
Asta e tot ce vreau!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu