Poeții
Mai cerem îndurare, da, mai cerem,
Din inimă să ni se ducă schija,
E prea târziu pe lume pentru toate,
Ce singuri suntem, domnule Dabija!
Ce lung devine pururea hotarul,
Ce imposibil creștetul de mamă!
Murim cu toții când ne mor poeții
Și versul lor în greu pământ ne cheamă.
N-avem nici aer, trupul țării, rece,
Se-nchină la icoane și la moaște,
Unde vă duceți, domnule Dabija?
În prag cumplit de haos și de Paște?
Pe-aici nu mai există vindecare,
Vin hoarde de himere să ne spună:
Nouă – că pasul se-ncleștează-n lacrimi,
Iar dumneavoastră, tragic – noapte bună!
Și, totuși, totuși, nu vă spun adio,
Cât flăcări se unesc în idealuri,
Cât mai există ziduri și ferestre
Și-un pod de flori ce mai adună maluri.
Ana-Maria Păunescu
12 martie 2021
Foto: Cristi Bălă, la "Festivalul Adrian Păunescu", 2017, Craiova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu