.jpg)
14 de april
ALBIILE DORULUI - doi într-un Poem!
92.
... niciodată nu stau pe gânduri
înainte de a mai scoate IUBIREA
în ochii lumii ...
lumea, ca lumea ...
chiar și la strada mare !!
toate le-ar vrea ști, toate și le-ar vrea
picate din cer ...
și chiar așteaptă asta să i se întâmple !
impasibilă la învârtitul zilelor, nopților ...
amăgirea din vise vine pe funiculare,
nici nu-i auzi mersul,
te pomenești cu ea în pleoape ...
mai scapă de poți !!
dai în dreapta,-n stânga ...
întrebi, și-ai vrea chiar să asculți,
dar ...
și uite, nu mai e timp îndestul !
disperi, - deși nu s-ar trebui –
și de te ești mai încet
cumva rândul tot vine ...
cumva !
tot vine,
și de te ești mai încet ...
dar de întrebat cum să întrebi ...
albiile dorului nu vorbesc singure, de șoptesc,
doar în noapte să se poată înțelege ceva ...
doar în noapte !!
zorii minții descoperă mai întâi buze arse
ce s-ar înrăcori în umed de sărut,
toți zic, da toți !...
că știu dorul ce mă colindă cu ploi de tu,
ba unii, iau în derâdere
că genele storc stropi de suflet
din seninul ochilor ...
zică !!!
nu mi-i frică,
dorul chiar mă inundă în ploi de tu,
mi-am învățat degetele să-ndibuie drumul mătăsii
în mângâiul pielii tale,
și iată-mă-n bucuria respirului
de parfum de iubire
din șuvițe de gând ...
și ce bucurie !!
93.
... albiile dorului să se fi-ndevenit geloase,
atâția vin și se aruncă în ele
să se poată ieși albit ...
dar noi nu dăm canoane !
săr niște șerpi veniți să picteze,
pe o coapsă de gând !
păcatul originar în viziune odoacră,
și bolboroseala lor se-nspumuie în dansul nupțial
ce dă cu lasciv peste malurile albiilor ...
toți își ridică nădragii peste genunchi
să nu se scape vreo sămânță
ce-și dorește mirabilul
cu orice preț ...
o paparudă, până și ea sătulă de atâta ploaie,
vindea nămol !
la intrarea în târgul de vite,
dar cine pe cine să înnămolească
erau numai munți de haine
ce purtau năduf în limbă străină,
și mâine e sărbătoare !
veneau să-și cumpere doruri lacome
de șerpuindul în albii de trup,
dar simt sărutul tău
cum mă-nșuvoaie prin vene,
în coadă de ochi mai sunt doar urme,
lacrimile nu și-au făcut treaba,
pe semne ...
cuvinte înecate la maluri de așteptare,
strigau după taxi,
cădeau avioane de luptă la colț de penumbră,
cerându-mi să le scriu
memoria sângelui în formula apei,
eram un suflet în disoluție din iubirea de tu,
așteptam după fiece colț să mă strigi,
era o probabilitate dată la maxim să te ajungi,
inima păstra ultima amintire în atrii,
șigur se va lăsa cu scântei,
sigur !!
94.
... ce felin te calci cu talpa prin creierii mei,
este atâta încord că-n timpane s-a adunat o famfară,
alămurile strâng în vibrații milioane de sinapse
că mă tem să nu dau faliment ...
și este așa o coadă pentru viză atlantidă ...
că nu-mi vine să mă risipesc pe niciunde,
duc versul peste tot,
prindă-l care-și vrea !
simțirile știu să lase răul cui mi-l vrea:
luați-l !!
dar nimeni nu se mai înghesuie
să mi-l dorească,
așa că mă las printre valurile din albii ...
și este așa potopial prin grădină !
concertul stropilor trage totul după el,
feroce !
nici țipenie de public !
privesc din mine
convins că inima mi-e leoarcă,
iar sângele-mi se va dilua
de-mi va fi necesară formula de calcul
a memoriei apei ...
și tu te ești dincolo de potopial !
întind mâinile, cerându-te,
dar cerul ...
aud șoapte de dor
ademenindu-mă pe drumurile de fier
și știu că un ecou te-ar purta cumva,
caii gândului m-au descălecat
la poarta sărutului tău,
și un respir obraznic mă trăgea înapoi,
în caleașcă,
fiorii tăi purtau potcoave de atins
și-și întindeau galopul
prin brațele sufletului meu,
nu era nimeni să mă vadă, prin preajmă,
dar sigur te doream,
și te uită cum și sărutul
te-așteaptă ...
te uită !!
Marta Polixenia MATEI-Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu