CORINA-ROTH

 22 de april

Hai la un colaj de trei!

RESPIRĂ-MĂ ŞI PE MINE

...ating palele vântului

cu colțurile gurii,

buzele tremură-n suspin,

parc-au atins sărutul tău...

ori numai zâmbetul!

ori numai privirile!

râuri zglobii

sfredelind tăcerea pietrei

ce-și refuză să se înece...

cetina bradului suspină și ea,

un suspin verde!

profund...

o incantație onirică,

de unde mă irump

din stavila de ne desparte...

hei-hei...

strig din inimă juruință tăcerii,

hei,

sunt aici!

sunt aici...

năvalnice clipe dau iama

să-ți fie,

care mai de care!

respir...

respiră-mă și pe mine!!

îngân,

i apoi pot să mor!

și apoi...

dar respiră-mă!

(Părăsit la picioarele podului)

16. DAR NU MĂ MOR

... ploaia ne dilată spațiul

unde ne joacă, totuși, singurătatea ...

asesori populari, născuți din năduful

acoperit de nori incandescenți,

strigă tribunalului nedreapta

încorsetare la care am fost acuzați,

dar juriul nu pare să ia sama,

nici presa unor vremuri parazite,

chiar dacă informul net

se dedă primului joc de șah,

contra restului lumii ...

și unda divinului mă adoarme

în pofta de a te telefona,

somnul înlemnindu-mi

până și puterea visării,

dar nu mă mor !!

și nu mă mor pentru că ...

pentru că ...

mi-am dat valența iubirii de tu

ultimului meu strat de nuroni,

electrizați în amorful

timpului ce se plouă ancestral

tot pomenindu-mi diluviul

când încărcătura de nămol

a dat fertil lumii ce s-a reîncarnat,

penele trecându-se în păr

și privirile semănând curcubeul iubirii

de unde mi-aș vrea adăpa cuvântul

dătător roșului în sânge,

tu mi-așteaptă ploaia să mi te strige

și-mi rupe singurătatea ce mă doboară

prin sărutul dat mie de prima oară ...

(Baladă pentru tine Cititorule)

ODISEIC - TRUP DIN NETRUP

... hai că inima mi-am îmbunat-o !

să  zicem ...

dar ce să mă fac  de celelalte ale mele,

rezmerița era atât de mare că hărmălaia 

spărgea neliniștile munților

Babele simțeau  în tălpi viscerele telurice

și întrebau Sfinxul de-i a bună ori nu,

nopțile, una după alta, se rezemau de urechile

zorilor, să se fie  sigure că aceștia nu vor spune

soarelui frământul din mine,

dar, ți-ai găsit !

violul inimii stârnise curiozitatea

și nu doar că se cerea tribunal ... ce ușor s-ar fi fost !

dar tot ce era parte bărbătească se trecea 

prin autodenunț !!

ca să vezi !

numai o ursitoare, părăsită de toți și de toate,

cam tembelă, e adevărat,

revendica șosetele de culoare roz !

dar atâta se trebui celor trei magi, doar atâta ...

ei, care atâtea povești aduseseră lumilor,

încercau să mă substituie: cum, tu ?... aș !!

ca și cum ei născociseră totul !

ei auziseră Orologiu încurcat cu miezul de noapte,

ei bănuiseră  NETRUPUL ... ei,ei, ei ... ei și pace !

ce era să fac ?

iar de nu toți se vor retrage în locurile lor,

singura soluție ...

înc-o revoluție !!

zâmbeam tâmp, la câte habar n-aș fi avut să se fie

de prezent, și mă gândeam la ce jind mă păstrează

întru tine, că m-aș fi rămas mult și bine fără inimă,

mult și bine ...

oricâte perechi de șosete roz s-ar fi adus,

oricâtă ferfeniță ar fi ilustrat,

cu sau fără sutien,

cu sau fără chiloți

nu mi-ar fi putut păta iubirea oricâți s-ar fi fost la un loc, 

toți !

moartea !

de m-ar fi prins fără bătăi, m-ar fi întrebat mai întâi:

sigur TRUPUL dinspre ea vrei să-l smulgi ?

NETRUPUL de cioplești, cum e ea vrei s-arăți ?!

și m-aș fi lăsat de murit,

dar din ideea de tu nu m-aș fi lăsat târât !!

frunte plecată ție, Cinstite Cititorule!

da, Doamne, io, Monstrul de pe DILIMANDJARO!

Marian Bescuca