Rău de moarte - versuri Adrian Păunescu
Pierduta mea iubită de departe,
În săptămâna asta cât un veac,
Voiam să-mi fie rău, un rău de moarte,
S-auzi şi să mă suni să-ntrebi ce fac.
Visam nenorocirea salvatoare
Ce ar putea interveni-ntre noi,
Visam s-auzi că sunt acel ce moare
Şi tu să-ncerci o cale înapoi.
Cum tot ce-i rău şi mi se-ntâmplă mie,
Ajunge-n buletinele de ştiri,
Şi orice om din zvonul public ştie,
Voiam să cad, să plângi şi să te miri.
Nu mi-e prea clar dacă doream chiar moartea
Sau mă gândeam că tu m-ai fi salvat,
Aşa precum ne-nlănţuieşte cartea,
Nevinovată şi nevinovat.
Ştiind că tot ce fac şi spun se ştie,
Aş fi căzut pe-o stradă sau pe-un ring,
De un infarct sau de-o lipotomie,
Cu suferinţa mea să te conving.
Dar dacă, după legile tăcerii,
Tu n-ai să poţi acest coşmar să-l treci?
Mai bine mă opresc să nu te sperii
Şi să te pierd, iubita mea, pe veci.
Tacuta mea iubită de departe,
În mine însumi s-a-ntâmplat ceva,
Mi-a fost atât de rău, un rău de moarte,
Dar nu m-am prăbuşit de grija ta.
Din egoismul meu fără ruşine,
Mă-ntorc, iluminat şi nefiresc,
Mi-e rău, de-atâta grijă pentru tine,
Şi trebuie să supravieţuiesc.
("Liber să sufăr", 2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu