CORINA-ROTH

 TRANSMISIUNE DINTR-O SIMFONIE

Adrian Păunescu

Pământul intră înflorit în cer, 

Ce-ţi este ţie simt că mi-e şi mie 

Şi de aceea azi o să-ți ofer 

Transmisiune dintr-o simfonie.

Am sentimente câte am idei,

Nu vreau nimic, decât o viață clară, 

Transmit din muzică, din viața ei 

Ca un semnal ce vrea un cer de vară.

Sunt într-o simfonie fără leac, 

Şostakovici îi este autorul,

Cu ea cu tot şi eu învăţ să tac, 

Cu ea cu tot re-nvăț ce este dorul.

Transmisia aceasta în direct 

E dintr-o simfonie absolută, 

Sunt obiect cât sunt şi subiect 

Şi viaţa mea în muzică se mută.

Nu am nimic de zis, ea spune tot 

Ea, muzica aceasta minunată, 

În care mintea mea pluteşte-not 

Şi parc-ar vrea să mă mai nasc o dată.

Aşa că vă salut, iubiții mei, 

Din simfonia care mă devoră, 

În care cad cu ochi de lacrimi grei 

Şi-n care aş mai sta măcar o oră.

Dar totul curge către infinit, 

Cenuşa simfoniei mă absoarbe, 

Pământu-n cer reintră înflorit 

Prin văgăuna ramurilor oarbe.

Iar eu nu sunt decât un sclav limbut 

Ce povesteşte muzica şi tace 

Şi-o ia pe urmă de la început 

Cu sufletul înnebunit de pace.

Ce auziţi e-un patefon, ceva, 

O muzică albastră şi suavă 

Şi viața mea venind spre viața ta, 

Duioasă uneori, adesea gravă.

Nu fac decât să acompaniez 

Cu nişte vorbe muzica înaltă 

Şi, iată, mă apropii de un miez 

Şi ochii mei peste cuvinte saltă.

Şi instrumentele se reunesc

Şi se despart ca să se reunească

Şi e ceva ceresc şi omenesc 

Şi, iată, cade cea din urmă mască.

E totul liniştit, atât va fi,

Un reportaj din peştera ce cântă 

Şi primăvara va veni-ntr-o zi 

Şi ce se-aude e-o lucrare sfântă.

A domnului Şostakovici. Aştept. 

Hai, biciuie şi treci spre înălţime, 

Aruncă-mi pumnul muzicii în piept, 

Ce poate biata-mi vorbă să exprime?

Sunt într-o muzică din care ies 

Doar să vă spun ce e acolo-ntr-însa, 

Şi văd că n-are nici un înţeles 

Cuvântul meu ce-atât de sterp ajuns-a.

Intraductibil, nemaipomenit 

Fior al lumii ce se-nchide-n sine 

Şi parcă intră-n rană un cuţit 

Şi-mi este iarăşi linişte şi bine.

Vă spun că nici nu ştiu ce va urma, 

Dar simt torentul cum din nou se-ncarcă 

Şi peste toată existenţa mea 

Plutesc un car, un univers şi-o barcă.

Aşa încât mă-nchid cu tot ce-aud 

Într-un trecut ce însuşi se refuză, 

Cocorii vin din nou spre noi din sud 

Şi se spuzeşte aerul pe buză.

Şi iarăşi o transmisie-n direct 

Dintr-o atât de gravă simfonie, 

Ca subiect şi-apoi ca obiect 

Ce ţi-e la fel şi ție ca şi mie.

Cei ce au fost în cer şi v-au vorbit 

Nu se simțeau, desigur, mai puternici 

Decât mă simt acum când vă transmit 

O rugăminte, să mai fim cucernici.

Şi muzica să o iubim mereu 

Ca pe o terapie salvatoare 

Ce face mai uşor tot ce e greu, 

Reînviind halucinant, şi moare.

Atâta doar sunt gata să semnez, 

Din instrumente cade năduşeală, 

Probabil m-am apropiat de miez, 

Probabil ce aud nu mă înşală.

Aşa încât cu dreapta vă salut 

De parc-aş dirija eu însumi totul 

Şi stau în aşteptarea clipei mut 

Prin muzică să-mi isprăvesc înotul.

Iluzia că totu-i pe sfârşit 

Se termină şi iată adevărul: 

Renaşte peste noi ce am iubit, 

Chiar dacă noaptea ne albeşte părul.

Şi muzica o ia de la-nceput

Şi muzica din nou ne umple viața, 

Mă plec în faţa ei şi o salut, 

Albit de ea mă prinde dimineaţa.

Cu mâna scriu, cu braţul dirijez, 

Cu inima mă duc în altă parte, 

Să-mi mai rămână peste toate-un crez 

Că muzica reală n-are moarte.

Aici închei transmisiunea mea

Din simfonia care curge încă 

De parcă de pe-o depărtată stea 

V-am spus ceva şi m-am izbit de-o stâncă.

Las muzica în locul meu acum 

Să se-nfăşoare şi să se depună

Asupra vieţii voastre ca un fum,

Iar eu vă spun: Drum bun şi noapte bună!

Bucureşti, 18 februarie 1985