Înstrăinați la etajul 100
Străini suntem în viața noastră toată ,
Măcar un om de ne-ar mai ține minte ,
Măcar un vânt în geamuri să ne bată ,
Să se mai schimbe între noi cuvinte .
Şi ne-am închis cu lacăte geroase ,
La telefon măcar greşeală nu e ,
Cu voia noastră egoişti prin case ,
Cu voia noastră ne- am bătut în cuie .
Murim precipitat mai mulți deodată
Şi nu ne ştie nimenea de moarte ,
Plurală existență - nstrăinată ,
Ne- nghesuim , dar ne simțim departe .
Şi , vai , era în satele de munte
Distanța între noi , ca de planete ,
Şi ne ştiam viața - n amănunte ,
Şi ne căutam cu apă orice sete .
Murim aici şi nimeni nu ne -aude
Blocați între o ială şi fereastră ,
Şi ne e dor de oameni şi de rude ,
Şi ne e dor de însăşi viața noastră . “
( ,, Înstrăinați la etajul 100 " - Adrian Păunescu- volumul ,, Locuri comune " ).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu