ATAT !!! 💜
“Mi-am numărat anii și am descoperit că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am trăit până acum.
Am mai mult trecut decât viitor.
Mă simt ca acel copil care a câștigat un pachet de bunătăți: pe primele le mănâncă cu plăcere, dar când își dă seama că au mai rămas puține, începe să le simtă mai intens gustul.
Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins.
Nu mai am timp să îndur persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.
Nu mai am timp să mă ocup de mediocrități.
Nu vreau să fiu la întâlniri unde defilează egouri umflate.
Nu tolerez manipulările și oportuniștii.
Mă enervează invidioșii, care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a le lua locurile, a-și însuși talentele și realizările lor.
Detest, dacă sunt martor, defectele generate de lupta pentru putere. Persoanele nu discută despre conținut, ci despre titluri. Timpul meu este insuficient pentru a discuta despre titluri.
Vreau esența, sufletul meu se grăbește… Nu mai am multe bunătăți în pachet.
Vreau să trăiesc alături de oameni umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu se înflăcărează din cauza triumfurilor lor. Care nu se consideră aleși înainte de vreme.
Care nu fug de de responsabilități. Care apără demnitatea umană. Și care doresc să meargă de partea adevărului și a onestității.
Esențialul este ceea ce face ca viața să merite trăită.
Vreau să mă înconjor cu oameni care știu să atingă inimile oamenilor. Oameni pe care loviturile grele ale vieții i-au învățat să crească cu delicatețe în suflet.
Da, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate oferi.
Îmi propun să nu irosesc niciuna dintre bunătățile care mi-au rămas.
Sunt sigur că vor fi mai delicioase decât cele mâncate până acum.
Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea.
Sper ca și al tău este același, pentru că orice cale ai alege, tot acolo vei ajunge și tu…” - Mario De Andrade
FotoInternet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu