Cea mai înaltă cascadă din România 🇷🇴 este Cascada Cailor din Staţiunea Borşa - Maramureş, cu o înălţime de 80 de metri şi face parte din Rezervaţia Naturală de tip ştiinţific Piatra Rea. Cascada s-a format de-a lungul râului Fântâna la altitudinea de 1300 de metri. Ea curge de pe versantul Nordic al Munţilor Rodnei în imediata apropiere a staţiunii turistice Borşa.
Atractia propriu-zisă o reprezintă faptul că apele rezultate din topirea zăpezii, dar şi din ploile de peste an, sunt strânse într-un cerc glaciar, urmând ca de acolo să se prăvălească pe versantul foarte abrupt al Rezervaţiei Piatra Rea, formând astfel această cascadă de o frumuseţe covârşitoare. Cascada este formată din mai multe trepte în cădere liberă, aflate la aproximativ 40 m (primele două), una de cealaltă, iar următoarele se succed la doar 20 m. LEGENDA : Ca orice loc cu atracţie turistică ieşită din comun, şi Cascada Cailor are propria ei legendă. Se spune că Muntele Piatra Rea a reprezentat dintotdeauna locul preferat al celor ce locuiesc în zonă. Acolo îşi ţineau hergheliile de cai din primăvară până în toamnă, motivul fiind cât se poate de simplu: păşunile sunt de o frumuseţe şi o bogăţie greu de întâlnit, astfel, caii puteau paşte în voie fără a fi deranjaţi. Însă, cum nicio poveste nu este frumoasă până la capăt, se spune că hergheliile de cai obişnuiau să fie atacate de urşi, aceştia fiind înfometaţi căutând hrană. Locul fiind deschis, şansele de izbândă ale urşilor erau de cele mai multe nule şi de aceea ei încercau să încolţească bietele animale deasupra prăpastiei de lângă ceea ce în zilele noastre numim Cascada Cailor. Astfel, prinse într-un loc strâmt, bietele animale nu mai aveau nicio şansă şi cădeau pradă urşilor. Alternativa era ca animalele să se arunce în hău, ceea ce nu ar fi însemnat un sfârşit fericit nici pentru ele. Legenda spune că în acest fel, urşii reuşeau să atace şi să mănânce caii.
De atunci, localnicii au numit această cascadă ca fiind a cailor, tocmai datorită acestei legende.
https://www.instagram.com/stiaica15/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu