Oricine iubește o floare
de Costache Ioanid
Oricine iubește o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-oprește-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine iubește seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-și înalță suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine pe munții albaștri
privește granitul sever,
oricine pe căi de sihaștri,
străbate păduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...
Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floare,
cu râul, cu munții, cu marea,
și-oriunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu