CORINA-ROTH

 LALEAUA PESTRIȚĂ

(simbol al dragostei și prieteniei)

Denumirea științifică a plantei este "Fritillaria meleagris", fritillus care în latină înseamnă tablă de șah, pahar de aruncat zarurile, aluzie la pătratelele ordonate, brun-roșcate ale lalelei.

Ceea ce ar trebui să știe toată lumea este că laleaua pestriță este o specie introdusă în Cartea Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și a Resurselor sale și este ocrotită de lege.

Printre cele mai decorative flori de primavara in gradinile noastre sunt frumoasele lalele in forme minunate si culori stralucitoare si vesele. Azi, Olanda este denumita si "patria lalelelor", avand peste 3000 de varietăți de lalele create de gradinari captivati de frumusetea lor. 

Pasiunea pentru cultura lalelelor a inceput acum 7000 de ani. Date arheologice arata ca in Egiptul antic cultura florilor a inceput cu 2000 de ani î.e.n., de asemenea in Iudea, pe vremea regelui Solomon era vestita "vale a trandafirilor". Intre cele sapte minuni ale lumii antice erau si gradinile suspendate ale Semiramidei din Babilon, iar Iranul era renumit pentru florile si arborii decorativi, in gradini numite "paradisuri".

Din Orient au fost aduse in Europa prin popoarele migratoare multe din splendorile gradinilor de acolo, intre care si laleaua adusa din Persia prin Turcia. Azi, si la noi, in gradinile caselor, dar si in parcuri, in gradini publice se cultiva aceste frumoase flori care ne incanta ochiul si dau prospetime privelistei.

Iata insa ca nu numai cultivate, ci si in flora spontana a tarii noastre intalnim o lalea, careia poporul i-a zis "pestrita" pentru ca asa este floarea ei pestrita.

Laleaua pestrita creste la noi spontan in locuri umede, in apropierea padurilor sau chiar în interiorul pădurilor, in mai multe localitati: Cheile Turzii, Zau de Campie (Mures), Sesul Orheiului (Bistrita), lunca Oltului, in padurea Comana (Ilfov), pădurea Zamostea Luncă (Direcția Silvică Suceava) etc. Pentru frumusetea ei a fost culeasa abuziv, incat in bazinul Ciuc si lunca Pogonisului (Banat) a ajuns azi pe cale de disparitie, fapt pentru care trebuie sa fie salvata, fiind declarata "monument al naturii".

Poartă mai multe nume pentru ca petalele florii ei sunt de culoare violacee cu pete albe - de aceea poporul i-a zis si "floarea de sah" sau "bibilica", asemanand-o cu o pasare cu penaj la fel de pestrit, negru cu puncte albe.

Planta are in pamant un bulb, din care pornesc primavara, cateva frunze verzi, liniare, si flori in forma de cupa cu petale violacee patate cu alb.

Floarea nu are miros parfumat, dar este culeasa de localnici pentru ca o folosesc pentru vopsit scoartele in violet.

LEGENDA

Demult, intr-o tara indepartata la curtea Sahului Persiei, traia un demnitar istet, angajat ca vistiernic. Acesta aduse cu el si pe nepoata sa Daria, orfana de ambii parinti, pe care el o crestea.

Daria avea in grije gradina palatului, ajutata de cateva fete. Cu toatele acestea purtau rochii pestrite (adica pe fond negru sau violaceu cu puncte mari albe), era obiceiul locului pentru imbracamintea fecioarelor de la Curte. Dintre toate Daria era cea mai frumoasa, cea mai buna si cea mai inteligenta. În gradina palatului cresteau cele mai alese soiuri de lalele, una mai mandra decat alta, in forme si culori incantatoare, cu nuante delicate.

Daria avea o adevarata pasiune pentru ingrijirea lor si le iubea nespus. Într-o noapte a visat ca era in gradina si uda lalelele si se desfata privindu-le; era ca un maiestrit covor multicolor de nenumarate nuante de rosu, violet, galben si multe albe. Dar iata ca pe alee venea spre ea o tanara mladioasa, imbracata intr-o rochie alb liliachiu, care îi ceru cateva flori sa le duca mamei ei, care era bolnava.

- "Va dau prea bucuroasa din tot ce am aici, dar doresc sa-mi aduceti daca aveti o lalea pestrita pe care mult o doresc eu" si-i culese tinerei fete un buchet din toate florile parfumate din gradina, iar aceasta a plecat promitandu-i floarea mult dorita.

Si nu dupa mult timp printre lalelele din gradina a aparut intr-adevar o lalea pestrita. Îngrijita mai atent aceasta s-a inmultit si era oferita in dar unor demnitari veniti din tarile vecine.

Cam in acelasi timp, unchiul Dariei, un pasionat matemacian a inventat "jocul de sah" cu gandul sa alunge plictiseala care adesea il cuprindea pe Marele Sah. Pe o tablita de lemn impartita in 64 de patrate alternand, albe si negre, cu tot atatea figurine facute din lemn (rege, regina, luptatori, cai) tot in doua culori ca un fel de armata in doua tabere care se lupta intre ele; era atacat regele prin mutarea figurilor, alti luptatori erau scosi din lupta, iar cand regele unei tabere era scos din lupta, acea tabara era invinsa si deci pierdea batalia. Mult s-a minunat Marele Sah de aceasta inventie care era un joc distractiv, ca o gimnastica a mintii, menit sa dezvolte in om sentimente alese: rabdare, vointa si corectitudine. 

Cand unchiul Dariei a dus Sahului jocul inventat de el, Daria s-a infatisat si ea cu floarea pe care a numit-o "floare de sah" (laleaua pestrita).

Sahul era in culmea fericirii si drept multumita, in calatoria pe care a facut-o in Egipt a luat-o si pe Daria si pe unchiul ei. Printre insotitori mai era, un tanar print istet, anume Ramiro, originar din Odessa. În timpul calatoriei prin Egipt, tanarul Ramiro atras de frumusetea Dariei, s-a oferit sa o insoteasca prin oras, ca sa viziteze bazarul cu o multime de sculpturi din fildes, vase antice, podoabe, argintarii. Apoi, au plecat cu totii calare pe camile si magari sa vada renumitele piramide si Sfinxul. Mare incantare a fost pentru toti exoticul peisaj!

La inapoiere, Daria si-a adus cateva obiecte din fildes si un vas cu licurici, numiti de localnici "cucuio" (ei se hraneau cu trestie de zahar). Acesti "cucuio" sunt adunati in pungulite dintr-un voal foarte subtire ca sa fie folositi stralucitori cum sunt, ca o podoaba in par in loc de bijuterii.

La intoarcere, s-au oprit in portul Odessa; Ramiro cu Daria si unchiul ei, au facut o vizita parintilor lui, cerandu-le consimtamantul ca tinerii sa se casatoreasca.

S-a decis si data casatoriei, desi mama vitrega a lui Ramiro era impotriva, pentru ca in mintea ei incolti gandul sa-si marite nepoata cu printul Ramiro.

Totusi cu incuviintarea parintelui, casatoria lui Ramiro cu Daria s-a facut si era un prilej de mare bucurie, iar la nunta mireasa purta in parul ei negru si lucios ca abanosul podoabe aduse din Egipt (pungute cu licurici "cucuio") stralucitori ca niste stelute, incat lumea a ramas in extaz!

Numai mama vitrega era manioasa, astfel ca a facut o intelegere pe ascuns cu un om rau care sa-i urmareasca pe tinerii casatoriti in calatoria de nunta, pe care au facut-o in tara vecina, pe meleagurile noastre stramosesti. Acest om viclean, a fost platit sa ia viata frumoasei mirese, pe care avea de gand s-o imbranceasca in apele involburate ale Marii Negre. Ramiro, care o tinea strans de brat, a salvat-o astfel a scapat ca prin minune. Umbla vorba prin poveste ca zeita Junona, protectoarea tinerilor casatoriti 1-a lovit peste ochi cu un bici fermecat pe dusman, sfarsind inecandu-se in valuri.

Multumind cerului, mirele si miresa au ajuns pe meleagurile tarii noastre, despre care stiau cat este de frumoasa, cu sesuri intinse, dealuri domoale si munti inalti, cu paduri nesfarsite, izvoare cristaline si mai ales flori si animale care numai aici traiesc. Au cureierat tara pe un cal nazdravan, iar din loc in loc se opreau si semanau aleasa floare adusa ca simbol al prieteniei - floarea de sah, sau laleaua pestrita.

Tinerii casatoriti au devenit astfel nemuritori prin florile care s-au raspandit in tinuturile noastre si ne aduc bucuria in suflet, privindu-le cu incantare.

Sursa

Internet 

Foto 

Ligia Ogrutan