(O poezie pe care am scris-o cu mult timp în urmă,cam după ce am terminat școala din sat,muuuult m-a durut despărțirea de casă😇)
VERS DE DOR
Text : Crețu Gabriela
Cu greu pun frâu dorinței de-a te pierde
Căsuța mea, și nu îmi e ușor
Să las din nou pe luni de zile locul
Cu frunze,lemn uscat,aprins de dor.
Nu pot să știu când iar mă voi întoarce
Tot spun că vin,dar timpul nu mă lasă
Și-n inimă mereu se înfierbîntă
O lacrimă și-un dor amar de casă.
Azi am venit,dar n-am stat mult cu tine
Am vrut și satul să-l privesc mergând
Dar mă întorc și totuși nu mă lasă
Sunt tristă că mă duc, și vreau să plâng.
Nu pot să las un zâmbet la ieșire
Mi-e greu să râd când știu că vreau acasă
Mă-mbărbătez cu lecții dar degeaba
Bunica-mi face semn că nu mă lasă.
Se simte rău, sărmana, și mi-e frică
Nu vreau so las să plângă în batistă
Se rupe inima când mă privește
Și de la ea-s de mii de ori mai tristă.
Mă duc,te las cu bine, mamă
La revedere, casă părintească
Ai grijă de bunica, să nu plângă
Și de la viață zile să cerșească.
De tine, tată,ce să zic, știi singur
Că nu trăiești cu noi de ani de-a rândul
Aș vrea ca tu să-mi mai deschizi portița
Dar ți-ai ales ca casă-n veci pământul.
Eu am să vin și-acolo dragă tată
Și din pleoape-mi va cădea doar rouă
La mama mă voi duce cu o floare
La tine însă am să vin cu două.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu