CORINA-ROTH

 04 de mai

Ciclul:

(…de vorbă cu DOROHOI)

Marian Bescuca 

76.

…Doamne,

ai adus o minunăție de zi azi, 

o zi cu un soare care doar nu merge pe pământ alături de noi,

și l-am primit ca semn de mare bucurie la întâlnirea cu Tine,

unde, Doamne, tot ce este de cuprindere ființei mele

vine să-Ți primească Binecuvântarea Ta, Doamne,

Îți mulțumim

și Te rugăm Doamne,

miluiește-ne pre noi cu Mila Ta Cea Mare și Sfântă,

hai Dorohoi, ce bine ni te-ai venit, tocmai punem de Poem

poftim Artistule a la rampă!

LUMINA DIN PREZENTUL MEU!

mereu ne încredem în asta,

mereu ruga pleacă și se oprește aici,

LUMINA DIN PREZENTUL MEU!

mai întâi orbecăi...,

te rogi Domnului ca El să-ți dea LUMINA, 

aceea!

aceea care să se fie PREZENTUL TĂU!

dar Domnul tace și tace...

iar tu te continuu,

și te continuu

și te continuu...

genunchii mai să se roage ei în locul tău,

genunchii…

dar lor, LUMINA, niciodată!

și viața te curge, te curge, te curge

după legile ei,

nu te-ntreabă,

te antrenează în jocurile ei...

așa descoperi IUBIREA!

te repezi,

orbește!

încă nu-i știi rațiunile inimii,

iar inima își pune-n genunchi meandrele ei,

toate la un loc,

fiecare în parte mai apoi...

și, ce să vezi?

într-o scânteie totul se aprinde:

atâta iubire la orizont!

atâta iubire că IUBIREA - IUBIRE

se ia cu mâinile de păr...

cu mâinile de păr SUPLICIUL!

și asudă,

și asudă,

și asudă...

începe să se lăcrimeze,

timidă, lacrima,

dar alta, și alta, și alta, - lac!

și lacul îți pune oglindă

atâta iubire la orizont...

și iubirea asudă, iar tu,

ca un făcut!

te lași pierdut în iarba dorului

și din iarba dorului te auzi strigat:

hei!

te vină în prezentul meu,

tu ești LUMINA!

ruga tresare,

genunchii și ei,

cum să nu te vadă...

LUMINA DIN PREZENTUL MEU,

priviți!... mai zici,

și ceri din privire îngăduință celorlalți...

din privire!

frunte plecată vouă Prieteni, ție Dorohoi!

Doamne,

atât de plin sufletul meu acum când mi Te privesc atât de aproape mie, încât Pragul 188(Rug-Aprins) este o pară spre care ochi necunoscător și nepurtat în IUBIREA DE DUMNEZEU,

nu s-ar putea uita decât acceptând că peste tot ce suntem în acest timp,

în această mirifică încercare de clipă, 

ni Te ești TU, Doamne, DUMNEZEU și Tatăl nostru de peste mări și țări, de peste ceruri și lumi atâtea cât mintea omenească n-ar putea cuprinde,

ia te uită Dorohoi:

oricât de greu ți s-ar fi în clipă,

ORICÂT DE GREU,

nu lăsa îndoiala să ți se arunce în barcă!

poate fi începutul sfârșitului!

iar noi învățăm din aceste pilde, Dorohoi,

„Oastea lui Mihail Eminescu” este mai mult decât

un simplu exercițiu de metaforă,

noi țintim acțiunea!

Spiritul Unirii nu este un moft,

noi căutăm formula cu care să desfacem trecutul

venim de la agatârși?, Stâlp-Vizir eu,

ba homo sapiens!, Părul șef de trupă peste fructiferi,

măi oameni buni,

de când timpul i s-a lăsat de măsură omului,

Omul a început să încurce jucăriile

și am ajuns în momentul în care toate teoriile se încurcă între ele, și pe ce?

pe marginea împuținării lumii omenești!

Doamne,

și acolo mă rog Ție să se știe cum ard aici,

în casa noastră, IUBIREA DE DUMNEZEU,

cum sunt purtat de Credința că numai subt Pavăza Ta

mi-am găsit, și îndemn pe toată lumea să-și…

putere să înțeleg Lumina, 

să accept că fără Lumina Ta Nimic și Niciodată... 

Doamne,

ce ne-am fi fără Binecuvântarea Ta?

ce ne-am fi, Doamne de TU nu Te-ai milui de noi, cu Mila Ta cea Mare și Sfântă,

și nu ne-ai ierta greșalele noastre,

și nu ne-ai feri de cel rău și apăra de cel viclean,

ce ne-am fi Doamne,

fără de pâinea cea de toate zilele...

ce ne-am fi Doamne, de nu TU ne-ai domoli dușmanii și ne-ai duce în victorie asupra lor și,

feriți de strâmbătatea gândirii lor!,

nu ne-am strădui să ne ardem spiritul credinței așa fel de și ei să simtă caldul arderii noastre

și de sub flacăra ființei noastre să-și ia și ei Lumina, singura Cale... ce ne-am fi?

Doamne,

din UNULne avem Îndemnul Tău ca scânteie ce să ne dea Credința că toate se vor fi și aducem prin ceea ce suntem,  fapta mâinii și curățenia gândului,

înzidind Slava Ta,

primește-ne și ne primenește cu binecuvântarea Ta,

Doamne,

ce liniște tulburător de adâncă mi-ai dat, și ce pace în suflet am petrecut cum am știut mai bine-copleșit,

Măreția  Învierii Mântuitorului,

și-am risipit gândul de bine cum m-au primit cele patru vânturi,

și mă simt împlinit ...

Îți mulțumesc pentru toate aste minuni întâmplate mie, și Te rog ai grijă de țara mea și de românii ce se știu aci dintotdeauna, dar și de cei de pretutindenea, și ne dă nouă binecuvântarea Ta,

că Tu Te ești DUMNEZEU,

și numai Tu ai Puterea, și Lumina, și Împărăția,

acum și pururea...

dar

nici un dar!

Acum intervin eu… am lucruri grave de spus!, cum zicea prin 2000 Ion Mureșan la Cluj, dar le spun eu, Steaua Polară, care mă rog voi da  întâi lectura unui Poem cu totul special, apoi veți vedea ce surpriză, hai Dorohoi mai aproape, o mențiune specială pentru tine,

pentru Prietenii tăi, pentru Cetate:

CEVA IRUMPT DINTR-UN SUSPIN

ÎNDRĂGOSTITUL DIN MEREU

... sunt un îndrăgostit incurabil,

câteodată greu penetrabil în esențe

și esențe ... slavă Domnului ...

timpul este pe rol de factor prim,

dar constanta lui nu se intră în joc,

l-am trecut la variabile ...

multiplul iubiriri nu este unic, deși IUBIREA

incumbă cam tot ce e de luat în calcul pământean

dar de unde vine, IUBIREA este nepermisivă ...

te-ai atins, gata, scurtcircuit !

apoi,

habar nu am să explic,

știu cum te ia valul,

știu cum ți se pune pata,

știu cum e cu capul în nori ...

chestiunile materiale nu țin de iubire,

IUBIREA nu este un aranjament,

este un dat spre care tinzi ...

ecuațiile ei nu sunt sistemice, se lucrează individual,

nici măcar în pereche ...

suntem dimpreună până la moarte !

da, când nu e IUBIRE ...

dată la dus-întors ajungem la familia tradițională

care colcăie de reguli...

DUMNEZEU nu circumscrie, DUMNEZEU e tot ce e liber!

IUBIREA e dinspre DUMNEZEU,

DUMNEZEU ADEVĂRUL,

restul sunt mici resturi cu sclipire de diamant ...

îndrăgostit din mereu !

așa mă știu, așa m-am știut de când mă știu ...

îndrăgostitul este flacăra care nu se stinge, 

când s-a stins nu mai e !

când o viață nu te mai primește caută alta,

legea până la moarte, cum spuneam, e tradiție,

tradiția înseamnă vechi, 

învechibil !

ramul e mai relativ, te recunoaște ori nu,

râul se înnoiește permanent, el curge !

își poate schimba matca,

poate seca revenind în aceeași matcă,

de unde și-o știe ?

din mereu !

îndrăgostit din mereu pentru mereu, întru mereu ...

viața nu e o apă, dar curge și ea,

iar tu nu-i ești o piatră, nici din piatră,

totul e în mișcare iar mișcarea presupune libertate ...

nu mai am loc în mine, rup vadul !

el a zis că îndrăgostitul nu scrie poezie ... ei și,

dacă n-a fost îndrăgostit ?

dar a spus !

ei și ?

eu scriu ...

eu, îndrăgostitul din mereu ...

curg peste toate viiturile care-mi închistează viața, 

dar sunt un îndrăgostit,

refulez când simt că ceva se stinge

m-aprind din nou, mai abitir !

când tac, tac, dar este combustie, feriți !

timpule ieși la tablă !

mi-am uitat caietul acasă ...

ei și, treci la tablă !

sigur nu știe lecția, ce să-l întrebi ?

trimite-l după caiet !

timpul și lecția despre sărut,

timpul și poezia pielii

timpul și îndrăgostit, aș !

pune-l să scrie o poezie ...

ei ?

când m-am pornit în TRUP DIN NETRUP eram îndrăgostit,

când l-am ODISEIC, eram lulea !!

veneau unii să-mi aducă unele CORECȚII ...

dar fără să le-nroș obrazul,

atunci cum să știe ce e cu îndrăgostitul ?

dar poezia despre iubire curge din peste tot,

dar a spus unul că îndrăgostitul nu scrie poezie ...

spuie !

eu i-am ridicat obelisc,

sărutul l-am dus în sublim,

am înnobillat cu versu-mi supliciul ...

sunt îndrăgostit pîn’ la pară și scriu îndrăgostitul din mine,

o sută,

o mie ...

va răspunde îndrăgostitul din mine ...

ia de-l întreabă !!

și cine vine să răspundă, surprinzând pe toată lumea,

Prieten trecut în nePrieten din varii elemente ale naturii umane,

deci eu, Steaua Polară, aduc un om special, care, repet!,

a surprins pe toată lumea:

„habar nu am să explic,

știu cum te ia valul,... (de ce stâncă te va lovi? știu că o să reziști... știu... știu) foarte frumos, felicitări!!!

…îmi place stilul acesta, irepetabil!, de a scrie,

neîntâlnit până astăzi la nimeni!,

jos pălăria!!!”

și aceste spuse sunt ale Maestrului… VicCO!

uuuh, ce emoție, Mărită!

hai să dau cu ceva:

nu m-am știut așa,

cum îndeobște

se cunoaște omul,

dădeam lumii o carte,

un roman al marii

mele deveniri, cu ea,

dând fiecărui pas

aura unui basm,

tu m-ai știut,

ai și simțit

și ne-ai vorbit

cu vorba ta lumii,

să știe că ne știi,

glasul acela-l

am și-acum însemn,

tresar din somn

și te aud,

în rest…

atât de rar te văd

și cum te vreau…

dar ce să fac,

m-am resemnat,

glasul acela mi l-am pus

de căpătâi,

la pat…!

unde mi se descalecă și visul

pe tine descălecând

din aură de basm

tresar dormindu-mi și izbucnesc din vis

o odă ce se caută-n sine pe sine

e Șoapta!

am tot spus…

eram pe patul acela din metal

ochii mei se obișnuiau cu lumina

becul stătea smirnă să simtă marele răscol ce mă petrece…

nimic prezent

dar glasul împresura fără să știu din primă fază cum TU!

Doamne…

și tot așa,

Șoapta și-a făcut din mine Cale

m-am tot gândit Doamne cum nu de-acolo

mi te cobori cu Dimineața la cafea!?

și iubire vine să mă prăvale cu simțul virgin!

ce început mi se declină…

la reflexivă!

pasiv doar gândul,

dar el e cu zborul lui împresurând nesfârșite spații 

mănunchindu-le cu fâșii de timp…

alb-roș?, Pir eu!

hai-hai, ne zi, alb-roș?, eu Zir

și-ntrerupeam povestea…

dar negrul nopții nu este niciodată ca…

ba nu, nu mă lăsa Doamne să încurc firescul, tocmai eu!

negrul de-l vei în fața ochilor ziua nu este negrul nopții,

deși tot natură este și natura umană,

sau stelele verzi, oricâte ele, vin după o lovitură în moalele capului sau în creasta inimii,

osul care îmbină coșul pieptului este piatra unghiului,

de aici trupul templul sufletului…?

Omul cea mai frumoasă mănăstire ridicată de DUMNEZEU

aici vine Dumnezeu  să ne caute de chip și asemănare,

nu știu cât de îndârjit o face,

dar e atâta liniște în Pragul188(Rug-Aprins) de parcă suflet prinde cafeaua,

iar aburul este cu toate cerurile după el,

dar e așa liniște în Dimineața Lui, când vine la cafea,

în Pragul 188(Rug-Aprins)!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Doamne,

e atâta Lumină în sângele meu că smirna a cuprins orice boare

de hematie, iar în Particula Ta, Doamne,

în Particula Ta simțirile mele sunt un foc

ce-Ți poartă Scânteia,

iar acela ce s-ar cuteza-n privirea mea, 

ar ști de îndată ce înseamnă IUBIREA DE DUMNEZEU, 

de îndată !

Doamne,

ne binecuvântează această zi și ne miluiește pe noi,

păcătoșii Tăi robi...

Doamne,

UNUL-ne ni Te sticlește 

și nu vom conteni, prin ceea ce suntem,

gândim și făptuim, să-Ți înridicăm Slava Ta,

de DUMNEZEU, Tatăl nostru, Amin!

Doamne,

Îți mulțumesc pentru plinul acestei nopți ! 

îmi uitasem cum mai e să dormi nentors, 

Îți mulțumesc !

Te uită, Doamne, cum spășit, mă stau la Poalele Tale, și încerc

o stare de încărcătură ce stă-n pas de implozie,

dar Șoapta Ta mă sfârâie!,

și-n degete zvârcolul mai să țâșnească prin buric,

penița dârdâie-n cerneala ce-are gust de sânge,

Doamne,

Șoapta Ta mă-mpinge-n plăsmuire

și-mi vreau Ție,-ntru Slavă!,

tot ce scot să-Ți fie,

tot!

că TU Te ești DUMNEZEU,

Cinstite care mă citești,

nu pregeta:

DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!

iar eu, Doamne, 

eu sunt Marin,

rob al Tău, cel mai păcătos!,

un biet om dinspre Săldăbagiu de Munte al Iubirii

ademenit de soartă-n cui hărții de ne ține țara,

ajută-mă să mă fiu demn!

Doamne,

Lumina Ta mă umblă atât de intens,

atât de înălțător,

dulcele ei mi-l poartă sângele-n talpă,

pământul să mă știe copleșit în această încercare

de a mă ști rob al Tău...

Doamne,

ne binecuvântează această zi și ne miluiește pe noi

cu Mila Ta Cea Mare și Sfântă, de DUMNEZEU,

și da, Doamne, io-s!, Monstrul de pe DILIMANDJARO!