CORINA-ROTH

 05 de mai

Ciclul:

SPÂNZURA DE CER O RUGĂ

Marian Bescuca 

RĂZBOIUL LIMBILOR CEASULUI CU TIMPUL

strigăt către Maestrul Pompiliu Comșa!

…îmi priveam ceasul,

în exact inima cadranului,

acolo, unde limbile lui

dau bătălia decisivă,

cu timpul

și și arătând lumii,

de fiecare dată,

care este numărul de ore răpuse…

limba cea subțire, cât un capilar,

se războia și ea, cu secundele

și măruntaiele lor,

uimindu-mă,

cum de are atâta putere…

cifrele înscrise și ele acolo,

să fie cât mai convingătoare

victoria limbilor asupra timpului,

emanau luciri în noapte

cu gândul pe Toma Necredinciosul,

să-l ajute să se convingă,

ori și numai să se îndoiască,

de invincibilitatea timpului

și pe ziuă, la lumină,

l-am convinge mai bine;

într-o săpătură, spre omoplatul

stâng al cadranului,

meșterul de mi-a meșterit ceasul,

trecuse numele și prenumele

fiecărei zile,

niciodată neapărând două,

ci numai când fiecare avea

să fie învinsă de travaiul ceasului

care nu da înapoi…

mă tot miram de unde atâta putere

și,

deodată!

mi-ai apărut tu în cadran:

de la mine, iubitule!

când ți l-am dăruit l-am sărutat de 1000 de ori,

puterea lui vine din pulsul neasemuitei noastre iubiri!

PS

pfu!

timpul,

de lângă mine,

iubirile sunt mereu și mereu

cataractele mele de fugă,

secretele mele sunt subt piramide,

nu spun care!

nici că e Hercules să le ridice,

nisipul tace căutând un trup să-i fie clepsidră…

„ia o cobră!”, din neuitare, Cleopatra,

și parcă Marele Caesar…

dar ce departe e acel timp în care se măsura

doar prin calculele înțelepților,

pieriți în cercetare când s-a pus problema punctului…

tot „8”, Poetule?, Pir eu,

ce tot aveți măi cu 8 acesta, credeam că l-ați uitat,

cum să uiți marea cacialma a istoriei?, Stâlp-Vizir,

iar tu parcă spuneai

Bega nu uită!

Bega nu iartă!

dar Bega pare să-și fi înghițit apetitul,

degeaba am adus eu STUDIUL ASUPRA FOAMEI,

degeaba Poftiți la mic dejun!

inimile se adună în buchete de câte șapte-n permutări

de 19,

doar să impresioneze un virus imbecil,

numai că târgul nu satisface nevoia de logaritmi,

ceea ce poate duce încurcătura până-n limbile ceasului,

o tempora!,

strigă Luceafărul dincolo de ecou,

da, timpurile se aseamănă într-atât

că încă minciuna stă la masă…

cadranul este tot același, iubitele se mai dau...

cu timpul,

iar timpul duce vestigiile pe aripile vântului,

intenționat!

să pară cointeresat de marile traduceri ale declarațiilor de dragoste pe câmpurile electorale

unde mac nu crește!

spânzul nu mai e la căutare,

iar la Celei a ieșit rodul pământului…

este un semn asupra recoltei, dar este o floare rară,

extrem de frumoasă, dar, otrăvitoare...

ca o mașteră…

Maștera de la noi?, Coana Bo, mdeh!

și-ascunde „actul criminal” cu o prefăcătorie asemenea spânzului și rod-pământului la un loc,

pizma ei este cotropitoare!,

că nu te poți ascunde doar subt o schimă la văzând-o,

e musai să ciurui liniștea cu blestemul pieirii,

să ceri focului nici cenușa să nu o lase,

dar cum ce e rău nu piere, încercăm să ne protejăm…

„sângele”!, de otrava ei,

și să ne ferim bulbii să nu capete esența de genă,

știut fiind că diavolul o lucrează,

iar din pățaniile noastre încă nu am „stors” toate-câte

învățămintele,

ba ne-am izbit și de buldog-scavatoristul care a găsit el la îndemână să-și râdă de un bătrân și bolnav, eu!

e, asta nu se iartă!

trebuie scoasă că o bubă dinainte de metastaze, tinerii trebuie să sădească ce e sănătos la minte

„Dorel” a ajuns de pomină!,

dar și de molimă!, iată cum tot ies alți mutanți,

care confiscă sufletul trimis să li se fie,

alura mastodonțială, ferocitatea privirii, nu sunt de ajuns în poza străzii, brațe cu tărie!,

dar și vocea, care-i strigă spiritele inveterate,

nu contează ce spui tu,

eu știu!

oo-da!, „Basmul” e peste tot!,

iar basmul trebuie să aducă și pe cel Salvator,

Făt Frumos…

de Vanga!

da, Doamne, io-s, Monstrul de pe DILIMANDJARO!