.jpg)
A fost odată o molimă care ne-a ținut în case, ori cu ușile birourilor încuiate, ori în spitale agățați de câteva fire de viață, ori la ușile lăcătuite ale bisericilor, ori la 3 metri unii de alții, ori la mai mult de atât, ori îngropați în deznădejde, ori în furie, ori în frustrare, ori în neputințe, ori în sărăcie, ori în foame, ori în pământ rece de aprilie.
Dar a venit luna mai și odată cu ea au înflorit salcâmii, au ieșit puzderii de flori pe câmpuri, a înverzit pământul și fluturii erau fericiți, păsările cerului cântau a viață, copiii râdeau din nou întorcându-se la jocurile lor, doar oamenii, oamenii încă erau timizi, posaci și cu inimile zdrobite, neîncrezători în puterea de a merge mai departe fără frică.
Pentru că oamenii știau că niciodată nu va mai fi cum a fost, că mereu de undeva ne va pândi ori un virus, ori un vaccin antiuman, ori niște radiații, ori niște sateliți, ori niște extratereștrii, ori răutatea și invidia, ori prostia și necredința în Dumnezeu, ori lipsa iubirii!
Și, totuși, putem să iubim, putem fi buni, putem schimba totul doar cu aceste două virtuți: bunătatea și iubirea! Dacă le vom pierde, atunci ne vom pierde de Dumnezeu și pierzându-ne de El ne vom pierde pe noi înșine!
Să rămânem în iubirea lui Dumnezeu și cea de aproapele, să ne bucurăm de clipele trăite ca și cum acum ne-am născut, să ne îmbrățișăm unii pe alții în rugăciunea de la capătul patului, strivind egoismul sub lacrima blândeții!
Vă iubesc!
Violeta Cîmpan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu