CORINA-ROTH

 Octavian Goga a murit pe 7 mai 1938...

Iubirile lui Octavian Goga 

Adolescentul Octavian Goga a întânlit-o pe Leniţa Cernea, sora colegului său de clasă Octavian Cernea, de la liceul braşovean “Andrei Şaguna”, la 18 noiembrie 1899, în sala festivă a hotelului Europa din centrul oraşului de la poalele Tâmpei, cu prilejul “Convenirii” – “întâlnirea sărbătorească a intelectualilor români, urmată de dansurile tinerilor.” Iubirea pentru “Leniţa-Loreley”, cum o dezmierda poetul, frumoasa lor poveste de dragoste a fost însă brutal curmată de mutarea familiei Cernea la Făgăraş, iar, cum “ochii care nu se văd se uită…”

Aurelia

Octavian Goga a cunoscut-o pe Aurelia Rusu la Tohanul Vechi, lângă Braşov, în anul 1900, la vârsta de 19 ani,. (strănepoată a lui Petru Maior, până atunci profesoară la Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti , stabilită o vreme la Sibiu pentru a se îngriji de nepoţii de soră, rămaşi orfani) Împreună au fost “paranimfi”, adică “domnişori de onoare”, la nunta fratelui ei mai mare, notarul Romul Rusu.

Chiar dacă aceasta era mai în vârstă decât el cu vreo patru ani, Octavian Goga a făcut pentru Adelina o veritabilă pasiune, ce s-a întins şi de-a lungul anului 1904, este drept, cei doi văzându-se doar în vacanţele petrecute de poet la Sibiu. Mai mult chiar, iubirea nutrită de Goga “s-ar fi dorit încununată” şi printr-o … căsătorie, numai că nu a fost să fie poate şi pentru că Adelina Olteanu nu răspundea întru totul aşteptărilor mai tânărului student. Oricum, scrisorile expediate de aceasta înflăcăratului admirator par extrem de „decente”, trădând mai curând o atitudine de soră decât de iubită, Adelina adresându-i-se cu „d-le Goga” şi aducându-i oarecare beneficii poetului pe cale de afirmare prin lobby-ul ce i-l făcea prin mediile intelectuale bucureştene (de pildă, pe lângă N. Iorga, a cărui casă o vizita frecvent).

A urmat plecarea lui Goga la studii la Budapesta, la Facultatea de Litere şi Filosofie. Aurelia Rusu visa să studieze şi ea tot la Budapesta artele plastice, însă intenţiile i-au fost zădărnicite de probleme de ordin personal.

Cu toate acestea, este posibil ca O. Goga să fi înţeles altceva din relaţia cu Adelina, imaginaţia lui să fi mers mult mai departe decât realitatea. Se pare că femeia iubită îl admira ca poet, dar mai puţin ca om, aşa cum rezultă dintr-o patetică epistolă a lui Octavian Tăslăuanu, adresată în 1905 lui Goga, prin care-l ruga să adopte o atitudine onestă faţă de Adelina: „A avut dragostea nefăţărită pentru comoara din tine, pentru poezie. Tu, pe această dragoste, ai clădit în închipuirea ta şi pe cealaltă. Ai cerut să iubească pe lângă melodie şi pe ceteraş”. De asemenea, cerându-i să o „cruţe”, Tăslăuanu îi dădea sfaturi de bun simţ lui Goga: „Tu o să-ţi vindeci în curând sau mai târziu rănile ambiţiei sfărâmate, o să uiţi toate, şi când îţi va veni vremea de căpătuială o să te alipeşti de o floare plăpândă, care te va înţelege în întregime, care-ţi va iubi întreaga fiinţă”.

Aurelia Rusu s-a retras pentru un timp la o mănăstire de lângă Sibiu, devenind mai apoi învăţătoare..

La 14 octombrie 1906, Octavian Goga şi-a unit destinul cu cel al Hortensiei Cosma, o fiinţă senină, de o nespusă frumuseţe fizică şi morală, de o mare delicateţe şi sensibilitate, cea de-a doua fiică a celui mai de vază şi mai bogat român transilvănean. Cei doi îndrăgostiţi se dezmierdau spunându-şi în intimitate Vişca şi Vişcu sau Tani şi Tavi. Poetul i-a dăruit lui Tani o frumoasă poezie cu titlul O rază, cu dedicaţia Miresei mele…, apărută în primul număr al revistei Luceafărul. Celebrată la Sibiu, căsătoria a luat proporţiile unei sărbători naţionale. Naşi de cununie au fost Alexandrina şi Alexandru Vlahuţă.

HORTENSIA

Greu de imaginat cum s-a putut produce breşa într-un cuplu ca al lor, dăruit cu un sentiment atât de frumos… Legătura lor păruse indisolubilă.

Imensa bucurie a prefigurării unui urmaş la orizontul de aşteptare a cuplului Goga avea să se soldeze cu o durere pe măsură, ba chiar dublată, căci Tani a adus pe lume gemeni morţi şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, medicii s-au pronunţat şi că nu va mai putea zămisli. Vremuri grele aveau să se abată asupra soţilor Tani-Tavi.

Mai apoi, tinerii soţi Goga au stat mai tot timpul despărţiţi, el făcând dese drumuri la Bucureşti, prin Ardeal, apoi a fost condamnat şi închis o vreme la Szeged. Deja la 11 februarie 1912, Hortensia îi scria că „dacă tu m-ai cunoaşte, dacă ai şti ce e în sufletul meu, poate că ar fi altfel viaţa noastră”. „Eu nu sunt supărată, sunt tristă, nespus de tristă când văd că toată viaţa mea n-are nici un rost, că sunt chiar o piedică acolo unde mi-aş da şi sufletul pentru fericirea ta. Mai aşteaptă puţin de tot, puţin dragule, şi rabdă să mai încercăm odată cu viaţa ce ni se arată. Eu am să-mi dau silinţa să-ţi fac pe plac. Dacă voi reuşi, bine, dacă nu…”. Iar doi ani mai apoi lucrurile nu se amelioraseră, Hortensia aproape implorându-l pe Octavian Goga să se gândească la ea măcar „cu prietenie”, după ce toate scrisorile ei de până atunci exaltau de pasiune, de dor.

Ce îi va fi tulburat oare echilibrul şi va fi pus în pericol această căsnicie, pe care lumea o considera ideală? Un angrenaj de dezastre minore? Singurătatea fiecăruia în cadrul cuplului, nemulţumirile, frustrările, neîmplinirile copleşitoare, cotidianul care erodează?

Povestea de dragoste dintre Tani şi Tavi se poate rezuma în câteva cuvinte: “A fost odată un Eden… şi în el a intrat un şarpe…”. Altfel spus, Tavi se apropiase foarte mult de o prietenă din copilărie, care devenise şi prietena familiei Goga, Veturia Triteanu, fiică de preot, căsătorită cu o faţă bisericească, care nu a ezitat să-şi înşeşe soţul pentru a cuceri inima lui Octavian Goga.

La 22 iunie 1920, la Bucureşti, se pronunţă divorţul lui Octavian Goga de Hortensia (născută Cosma). Acesta îi comunica victorios-patetic Veturiei: Libertatea mi-am recucerit-o. Ţi-o dau ţie!

Hortensia şi Veturia. Diametral opuse, încât o persoană de bună-credinţă, care le cunoştea şi îl cunoştea şi pe Octavian Goga, îşi punea, în mod firesc, întrebările de bun-simţ: “Ce s-o fi petrecut oare în sufletul lui Octavian Goga când, după o căsătorie mai mult decât fericită de 14 ani cu Tani, a ales să trăiască tot testul vieţii alături de Veturia? Cum a putut face la cele două căsătorii alegeri atât de deosebite una de alta? Ce oare avea Veturia şi nu avea Tani, astfel încât în alegerea lui Octavian Goga balanţa să încline în favoarea celei dintâi?” A cunoscut-o pe vremea când era căsătorit. Povestea lor de iubire a reprezentat un subiect de savoare, spre deliciul presei de scandal.

Veturia Goga (n. 30 mai 1883, Sebes, judetul Alba – d. 19 iulie 1979, Ciucea, judetul Cluj) fiica preotului Zevedei Muresan. A avut o educatie aleasa, in particular sau la pensionul sasesc din Sibiu. A cantat in germana, franceza, romana si maghiara si a calatorit in capitale europene precum Paris, Berlin, Viena, Budapesta sau Roma.

A luat parte la manifestarile A.S.T.R.A. din Sibiu si la cele de la Bucuresti, organizate in cinstea implinirii a 40 de ani de domnie a lui Carol I, in 1906.

Trei ani mai tarziu, Carol I ii acorda Medalia „Bene Merenti” pentru realizarile in cultura muzicala romaneasca. In 1910 canta la Oradea in opereta Seherezada, de Tiberiu Brediceanu, care a fost un succes, iar in 1912 sustine mai multe concerte la Ateneul Roman, acompaniata fiind de George Enescu sau Cella Delavrancea care o considera „o distinsa interpreta a muzicii lui Wagner si … o artista scanteietoare de temperament”.

“Privighetoarea lui Hitler”, “Eminenta cenusie”, “Marea Doamna a dictaturii antonesciene”, “galagioasa ilustra”, “Muza lui Antonescu” si “un Rasputin à tout faire”, astfel a fost caracterizata a doua sotie a poetului Octavian Goga, despre care se spune ca a fost marea sa iubire.

„Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayreuth“, scria Mircea Goga, strănepotul lui Octavian Goga, în cartea „Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler

În familia Goga a fost mereu admisă ca plauzibilă varianta în care Veturia l-a minţit pe Octavian Goga că ar aştepta de la el un copil, iar poetul, atât de dornic de un urmaş, iluzionat, a cedat la şantaj, pentru ca apoi să fie pus în situaţia că “Veturia s-a înşelat”, şi nu că el a fost înşelat. O Tani sublimată de maternitate ar fi anulat din start orice posibilă concurenţă…

Cei care au descris-o pe Veturia Goga, o personalitate controversata despre care s-a scris mult, sunt Mircea Goga, stranepotul poetului Octavian Goga, George Marcu (coordonatorul “Dictionarul personalitatilor feminine din Romania”) si Constantin Argentoianu, om politic roman si fost prim-ministru in perioada 28 septembrie 1939 si 23 noiembrie 1939.

Controversa a apărut după moartea lui Goga. Aparent acesta ar fi fost otrăvit cu băutură iar Venturia ar fi avut o viaţă plină de trădări, spionaj şi controverse. Strănepotul scriitorului susţine că era o femeie calculată şi rece, care nu a avut decât de câştigat după alianţa cu acesta, deşi criticii vremii considerau că Venturia renunţase la o carieră artistică de success şi s-ar fi exilat la Ciucea pentru a administra domeniul şi castelul cumpărate de prima soţie a lui Goga, din iubire pentru acesta.

Venturia ar fi fost o spioană nazistă, care l-a slujit pe Hitler, dându-i detalii despre toată situaţia politică românească, despre Carol II, despre Mareşal şi despre Goga însuşi. Strănepotul vede căsătoria celor doi ca o modalitate de a-şi îndeplini misiunea pentru care ar fi fost recrutată încă din 1914. O fi aşa? Poate, dar Venturia tot o femeie interesantă rămâne în istoria noastră.

Mircea Goga povestea, intr-un interviu acordat, in 2008, in “Suplimentul de Cultura” ca a scris cartea dintr-un sentiment de datorie familială faţă de Octavian Goga şi al “necesităţii savârşirii unui act de justiţie faţă de poporul român. Am scris cartea mai ales dintr-un profund sentiment justiţiar: românii trebuie să înceteze a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele săvârşite de văduva lui.

Nimic nu e acuză sau atac la adresa Veturiei Goga, ci pur şi simplu mărturia mea, relaţia mea cu misterul ei, într-o încercare de restabilire a adevărului, a normalităţii. N-am făcut decât să reconstitui puzzle-ul „Veturia Goga” din cioburile azvârlite în ochii martorilor existenţei ei. Sfânt rămâne faptul că în trăirea fiecăruia dintre mărturisitori ea a fost aşa cum se vede în carte”. o femeie cerebrală „o femeie de o sălbatică vitalitate, care şi-a conspirat destinul anume pentru a culege laurii puterii”, spune Mircea Goga,

Sursa

Internet