In memoriam Camil Petrescu, decedat pe 14 mai1957...
CAMIL PETRESCU ȘI CELLA SERGHI au trăit o poveste de iubire care a devenit una dintre cele mai îndrăgite din literatura română. Ea dezvoltase o dragoste dependentă, el oscila între gesturi tandre și atitudine ostilă.
Nici Camil Petrescu nu s-a născut și n-a copilărit în condiții foarte favorabile. Născut în 1894 și rămas orfan de ambii părinți, prin grija unui subcomisar de poliție i s-a găsit un loc într-o familie adoptivă, la o doică din mahalaua Moșilor.
Inteligent și ambițios, copilul a avut rezultate excelente la școală, s-a descurcat să obțină mereu burse de merit, a absolvit magna cum laudae Facultatea de Litere și Filosofie, urmând ca, peste ani, în 1948, să devină membru plin al Academiei.
Hiatusul dintre condiția socială de pornire și capacitatea intelectuală excepțională a constituit mereu o sursă de angoasă existențială la care s-a adăugat surzenia cu care s-a ales în Primul Război Mondial și înălțimea nesatisfăcătoare pentru un bărbat. După mărturisirile din Jurnalul lui Mihail
Sebastian, Camil Petrescu avea carențe mari în relaționarea cu oamenii, dar mai ales cu femeile.
Complexat și ostil cum era, vedea femeia în două ipostaze extreme: fie îl iubea pe el și numai pe el toată viața – și atunci era o zeiță –, fie era o femeie normală, pământeană, și față de aceasta se dezvăluia viziunea misogină, dezgustată a lui Camil Petrescu.
„Solidaritatea femeii cu mine e ca zborul a două suflete în nesfârşitul lumii.' Pe de altă parte, „Femeile care au însemnat destinul unui om, cele adevărate, care sunt foarte puţine (căci restul sunt femele), îşi încep misterul după ce s-au răsturnat în patul bărbatului'. Și dacă expresia aceasta nu ne place, găsim tot la el alta: „S-au dat, desfăcând picoarele ca nişte bacante…'. De acest om se îndrăgostește pe viață Cella Serghi, tânără și frumoasă studentă la Drept, scriitoare aspirantă, constănțeancă de origine, născută în 1907, iremediabil amorezată de mare.
S-au întâlnit prima dată în 1927, la Ștrandul Kiseleff. Dar s-a îndrăgostit de el un an mai târziu, când era deja căsătorită, și s-au reîntâlnit întâmplător, în același loc. I-l prezintă scriitorului pe soțul ei, inginerul Alfino Seni. Scriitorul îi cere inginerului niște amănunte tehnice pentru unul dintre romanele sale. „Ne întâlneam la curse, la teatru, la cinematograf, şi chiar la noi acasă, unde accepta să joace nesfârşite partide de table cu soţul meu, ca să fie aproape de mine. Dar mie nu-mi ajungea. Aş fi vrut ca acest bărbat să închidă deodată cutia de table cu un zgomot care să dărâme zidurile şi să-i spună: «Aşa nu se mai poate! Vreau să fie a mea, nevasta mea!» Dacă nu e în stare de un gest definitiv, hotărât, înseamnă că nu mă iubeşte! Şi totuşi de câte ori rămâneam singuri o clipă, se apropia de mine şi cu o tandreţe intensă, răscolitoare, îmi şoptea: «Moft!»'. Camil Petrescu îi dăduse această poreclă, se pare.
Nici după ce ea a divorțat, nici după ce cariera ei literară a început să crească, sub oblăduirea lui, precum și a lui Rebreanu și a lui Mihail Sebastian, Camil Petrescu nu se hotărăște să facă un pas decisiv către o relație cu Cella Serghi. Se mulțumea să se lase adorat, savura apropierea personalității ei pline de farmec și strălucire, dar nu se putea da în mâinile ei. Enigmă căreia Mihail Sebastian, prieten apropiat și fin cunoscător de suflete omenești, îi găsește această explicație: „Pentru un scriitor nimic nu-i mai periculos decât să te însori cu o femeie inteligentă.'
Soția perfectă pentru un creator ar fi fost, după părerea lui Sebastian, supusă, docilă, discretă, tăcută, retrasă, gospodină, care să fie alături de soțul ei și care să nu-l întrerupă în timp ce creează – pe scurt, una care să trăiască umilă în umbra lui –, profil cu care Cella nu se identifica absolut deloc.
Camil Petrescu s-a însurat, totuși, la vârsta de 53 de ani, cu actrița Eugenia Marian. A avut doi fii: primul s-a născut la două luni după căsătorie, iar al doilea, după încă trei ani. Căsătoria s-a răcit complet în câțiva ani, iar scriitorul a încetat din viață în 1957, la vârsta de 63 de ani. Cella Serghi a mai trăit vreme de 35 de ani, timp în care obsesia ei pentru Camil Petrescu nu părea să fi slăbit cu nimic în intensitate.
Sursa
Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu