In Memoriam: ION CRISTINOIU
Ion Cristinoiu, unul dintre marii noştri compozitori, orchestratori, dirijori şi instrumentişti, s-a născut la 26 ianuarie 1942 şi s-a stins la 21 noiembrie 2001.
A absolvit Şcoala de Muzică şi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.
Între 1963 – 1969, a făcut parte din Orchestra Radioteleviziunii Române şi din formaţia „Perpetuum Mobile” (alături de care, ca instrumentist, a fost în turnee prin Germania, Norvegia, URSS, Suedia, Polonia, Ungaria, Danemarca).
În televiziune a debutat în 1964, cu melodia „Vreau să ştiu”.
Din 1969 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
În 1969 a participat în calitate de dirijor la Festivalul Internaţional de la Atena. A fost prezent şi la „Festivalul Cântecului”, cu propria melodie – „Mediterana”.
Între 1989 – 1995 a fost dirijorul Orchestrei de Muzică Uşoară a RadioTeleviziunii Române.
A fost preşedinte sau membru în numeroase jurii ale concursurilor şi festivalurilor interne sau internaţionale.
A fost compozitorul cu cel mai mare număr de participări la Festivalul de la Mamaia – 16.
A compus peste 800 de piese de muzică uşoară – cele mai multe ajunse şlagăre, şi a realizat peste 3000 de orchestraţii.
Titluri cunoscute: „Te-aşteaptă un om” (1966 – primul mare şlagăr al compozitorului Ion Cristinoiu), „Încrederea”, „N-am noroc”, „Nicio lacrimă”, „Iubeşte-mă din nou”, „Uită nostalgia”, „Nimic de zis”, „O viaţă avem ca oameni”, „Taina nopţii”, „Ce mică-i vacanţa mare!”, „Casa mea”, „De singurătate”, „Să crezi în dragostea mea”, „Dacă n-ai fi existat”, „Ne mai vedem şi mâine”, „Iartă”, „De n-ai să vii”, „Raiul pe pământ” etc.
A scris muzica pentru cinci spectacole de revistă: „Dragoste şi aventură”, „Corăbii pentru dumneavoastră”, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Trei fetiţe poştăriţe şi-un poştaş mai poznaş”, „Trecere în revistă”.
A compus muzica pentru filmele: „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă”, „B.D. la munte şi la mare”, „Cuibul salamandrelor”, „Braţele Afroditei”, serialul animat „Aventurile lui Pin-Pin”.
Destul de lungă este şi lista premiilor obţinute de-a lungul anilor:
- Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în: 1978, 1979, 1982, 1984, 1995;
- Premiul pentru orchestraţie – Festivalul Internaţional al Şlagărului – Dresda – 1982;
- Festivalul de la Mamaia: cinci Trofee (în anii: 1984, 1988, 1992, 1995, 1997), un titlu de Laureat, un Premiu I, două Premii II, două Premii III, un Premiu al Criticii; un Premiu al Publicului, patru Menţiuni;
- Alte concursuri şi festivaluri: nouă Premii I, patru Premii II, patru Premii III, cinci Menţiuni ale publicului, două Premii Speciale ale Juriului;
- Festivalul „Crizantema de Aur”: 1986 – Premiul Uniunii Compozitorilor, 1987 – Premiul I.
- Post-mortem – un Premiu I pentru melodia „Să ne-amintim de ziua asta” (interpretată de Corina Chiriac), pentru care a scris muzica, dar şi versurile.
Sursa
Internet
#IonCristinoiu - #InMemoriam



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu