CORINA-ROTH

 În preajma sărbătorilor din 1996 la doar 60 de ani se stingea una dintre vocile cele mai sclipitoare, autentice, tragic șugubețe ale literaturii române. Cufundatul într-o stranie și polemică uitare, 

,, ministrul,, noii poezii și dramaturgii naționale, trubadur hulit și adulat, Marin Sorescu. Asta chiar dacă un teatru important al țării îi poartă cu onoare numele. Filozof al urii și iubirii, cântăreț parodic al oltenilor de la Vlad Țepeș, cel de-al ,,treilea țeapă,, până la ,,văru Shakespeare,, trecând prin cimitirul vesel din Lilieci, poetul nostru a subexistat totuși în conștiința regizorilor și a candidaților la ne -fericirea de a ajunge actor în frumoasa lume nouă. A sedus generații noi de liceeni și pensionari chestionând pe Dumnezeu despre: tainele iubirii, morții, vieții, întrupând un formidabil avatar uman în Iona ori în strălumina unui Paracliser, sau al mamei inundate de potop ce face munte izbăvitor din sân, spre urcarea pe el a pruncului salvat, strigat ca de Dumnezeu:,, Respiră măăă!,,.

Marin Sorescu a plecat discret, mânjit fără voie de zoaiele politice postdecembriste, ars parcă de o curiozitate copilărească, spre a descoperi cum se întâmplă cu el ,, o viață de om,, în scena strâmtă a unui cabinet de dregător, meserii care la noi nu sunt vocații ci vremelnice învoiri faustice. Asta în cazul măreției talentului său căci pentru marea masă a potentaților autohtoni majoritoare , arene de circ.Circ dar fără pâine. Sorescu cred că a plătit cu viața această curiozitate, inima lăsându-l din stress, scârbă și încordare, prilej de secretă liniștire a multor alți versificatori sau ba, dizidenți cu patalama sau politruci gureși cocoțați pe opere efemere sau cumetrii balcanice, tipice. Păcatele lui - cine e curat să ridice primul piatra- sunt spălate de finețea, adâncimea autoironiei sale metafizice, de iubirea ce a invocat-o topind și o sete a ,, unui munte de sare,,. N-a apucat să primească daruri consistente, latifundii chiar din partea revoluției biruitoare, nici prea mari onoruri politice, n-a apucat din smerenie și autocontrol să devină opinionard al televiziunilor-bâlbâiala lui simpatică poate l-a salvat, nici răspublicat n-a prea fost, pare-mi-se nici ,,catindat,, abonat la laurii nobeliști. A fost doar un mare poet, mai rapid uitat și chiar compromis decât altă victimă a ,,păsărilor cu clonț de oțel,, precum ,,frățiorul Labiș,, - un neoeminescian ce exasperează și el pe energicii noștri europeni, tribuni tunători prin parlamente. Nici carismatic personaj voiajor printre emisiuni de gurmande emisiuni interminabile pe frontul generos al undelor tv. A fost doar cel mai atipic și vremelnic ministru al culturii, dintr-un ,, capriț,, de copil, acela despre care scria privindu-și mezinul începând a umbla că ,, iarăși i-a reușit omenirii vechiul ei truc,,. Lui nu i-a reușit trucul umbletului adaptării. Multe nu i-or fi reușit dar a izbândit un piedestal de poet când prinț, când lăutar al iubirii. Pentru acest dar celest, continui să votez cu el. Acolo unde o fi. Căci mă exprimă. Mă reprezintă adicătelea în parlamentul și guvernul Iubirii, o țară pentru care a ne-murit cu drag și umil. Cetățean al ei aș fi, voi fi și sigur n-am să mai sufăr acolo de singurătate!

,, Ecuatorul și polii

Împreună suntem foarte dialectici

(Tu știi ca a fost cea mai frumoasa

Zi din viata mea?

Ce bine-ar fi să fie asa. "Ba da".

Te rog fraza asta să n-o tai)

De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnata

Chiar de muze.

Poetii să se inspire si ele să puna degetul.

Tu să intinzi aripa peste versurile mele

"N-am intins-o?"

Asa, o pana. Vreau o filfiire deplina.

Simteai ca veneai până lângă mine

Si deodata un gol de aer.

Ce se intimpla?

Mă gindeam la tine.

Golurile de aer nu stiu ce-o fi cu ele,

Asa e când zbori, zburam spre tine.

"Oricum, eu receptam fluidul."

Si eu mă ghidam tot dupa fluid.

Noi nu lucram decât pe

Baza de flux magnetic.

Stii ca la ecuator cântarim

Mai mult decât la poli?

In orice caz, când sintem impreuna

Cintarim mai mult,

Sintem doua ecuatoare incolacite

Doua ecuatoare si - un pol - ca niste serpi.

De ce numai unul?

Pentru unitatea contrariilor.

Plus cea mai ieftina energie...

Nu stiu daca intelegi?

Ce zici de titlul asta?

Esti ca o sfera de sticla

In care Dumnezeu a strecurat

Si-un clopotel.

Când se-nvirteste pamintul, suna clopotelul.

Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos

Decât în sfera de sticla

Vibrez din toata fiinta

Si tu-mi culegi vibratiile

Si mi le restitui, sarutate.’’

                          Marin Sorescu

(Imagerie de Gustav Klimt)

  Text preluat de la Dembinski Dominic