Plâng vorbele prin slove
Plâng slovele a vreme tristă
Uitate printre clăi de fân
Când doar durere mai există
Și câmpuri fără de stăpân,
Iar dealurile plâng întruna
Pădurile le părăsesc
Se-ascunde printre văi chiar luna
Când vânturile obosesc,
Doar munții cresc semeți prin nori
Să ducă clipele-n trecut
Și slovele plâng uneori
Privind în urmă ce-au avut,
Cuvintele se-nșiră-n vers
Ascunse printre brazi uitați
Când apele parcă au șters
Chiar urmele celor plecați,
Plâng vorbele ca-ntr-un altar
Ce crește printre rădăcini
Să fie lumii ca un far
Ce luminează printre spini.
de Valer Popean
Pictură: Iuliana Sava



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu