.jpg)
SÂMPETRU DE IARNĂ - MARE PATRON AL LUPILOR, STĂPÂN AL CHEILOR RAIULUI
Astă noapte a fost miezul iernii, sărbătoare numită în vechime Nedeea Lupilor, moment în care stăpânul lor, călare pe un cal alb, le împarte hrana pe întregul an.
Astăzi, în calendarele populare, avem una dintre cele mai importante sărbători, guvernată de o divinitate de rang major în Panteonul românesc: Sâmpetru Lupilor.
I se mai spune Sâmpetru de Iarnă și este frate cu Sâmpetru de Vară, păzitor al grindinei și stăpân peste lupi. În noaptea premergătoare zilei lui, țăranii lăsau câteva pietre albe pe pragul casei. A doua zi le așezau pe pragul bisericii, să calce preotul peste ele apoi le aduceau acasă şi în ziua Sâmpetrului de Iarnă le puneau în grajd, să le apere vitele de lupi întregul an.
Credința în sacralitatea lupului a dus la investirea Sfântul Petru din calendarul creștin cu atributele unei zeități autohtone sezoniere care împarte anul pastoral în două anotimpuri. Lupii sunt numiți „câinii lui Sâmpetru” iar legendele spun că se supun orbește ordinelor lui. În noapte dinspre 16 ianuarie, când se consideră că e „miezul iernii”, Sâmpetru, călare pe un cal alb, se arată înaintea lor, le aduce ofrande și le dă dezlegare să prade animale și oameni, împărțindu-le hrana pentru tot anul. “Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutăruia; tu, pe cutare om etc.“ Şi cică pe cine o rândui Sf. Petru câinilor lui, nu scapă nici în gaură de şarpe”. (Antoaneta Olteanu - Calendarele poporului român).
Dacă se întâmplă să urle mai mulţi lupi strânși laolaltă la răspântii de drum, se zice că se roagă sfântului să le rânduiască pradă.
SFÂNTUL PETRU - STĂPÂN AL CHEILOR RAIULUI
„Când Pământu s-o făcut/ Și Ceriu s-o rădicat,/ Doamne, mândru s-o-mbrăcat,/ Tăt cu stele mănănțăle/ Și cu luna pântre ele./ La suitu ceriului,/ Este-o scară tăt de ceară,/ Dumnezău pă ea scoboară./ Dumnezău și Sân- Petru,/ Să măsoare Pământu,/ Pământu cu umbletu/ Și Ceriu cu stânjenu...”
Pentru țăranul român, Sf. Petru ocupă un loc special în panteonul popular. Îmbrăcat în straie albe, țărănești, apare în sute de colinde, martor al începutului lumii. Coborând din cer pe o scară de ceară, merge din casă în casă împreună cu Dumnezeu, precum doi bătrâni săraci, răsplătindu-i pe cei buni și pedepsindu-i pe zgârciți.
Sâmpetru este cel care se arată oamenilor în momentele de intensă sacralitate de peste an, când cerurile se deschid, stând la masa împărătească de-a dreapta lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, imaginarul popular l-a investit cu atribute umane, descriindu-l în povești ca pe un bărbat petrecăreț care joacă la cârciumă, are o drăguță păstoriță, își pierde caii și boii în vreme aratului, atunci când avea mai mare nevoie de ei… Însă hărnicia, cinstea și bunătatea lui înclină mai mult balanța: Dumnezeu îl pune „mai mare peste cămările cerești” și îi încredințează mult râvnitele chei ale Raiului.
Ziua lui cade întotdeauna la mijlocul iernii, hotar important al calendarului popular care, odată trecut, deschide porțile primăverii. Se spune că, de acum înainte, „iarna începe a se scoborî spre primăvară.”
Sursa
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=475704827248024&id=100044255327918
📷 actorul Daniel Vișan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu