Epilog incert...
Violetta Petre
Cum să te dezleg, iubite, de blestemul depărtării, când mi se îngroapă pașii în nisip și țărmul mării mă tot duce-n altă parte și cu fiecare pas cresc tăcerile în tine și ce mult a mai rămas până dincolo de mare înspre munții tăi și nuc și nu știu pe unde mersul înspre tine să mi-l duc?
Calc pe anotimpul rece și nu-mi pasă că aud lupii cum își urlă foamea și nu am pe un' s-apuc, să nu-mi muște din poeme, unde mi te port totem și să nu-mi abată drumul pe care-am plecat, mă tem...
Vântu-mi suflă chiar în față și mai mulți pași fac 'napoi, gerul, sufletu,-mi îngheață și-aud urlet de copoi...
Vânătorii în cătare-mi reperează pașii grei, în veșmântul de zăpadă sunt o pradă pentru ei... par o ciută rătăcită, îngrozită de moment, dar cu gândul tău de noapte, tu mi-i spulberi violent...
Doar doi pași mai am, iubite, până să m-auzi cum cânt în poemul nostru tainic, unde tu îmi ești cuvânt...
Epilogul e nesigur, nu știu dacă am ajuns să ne-mbrățișăm în iarna care-n sânge ne-a pătruns...
23.01.2022



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu