El mi-a zis că noi, prea poate,
Suntem ierni neîntâmplate,
Veri fără cireșe-amare,
Toamne făr-apus de soare.
El mi-a zis că, cine știe,
Poate alte mâini străine.
Le vor ține pe-ale noastre.
Alți „noi doi” cu alte șanse.
El mi-a zis, „fără regrete”.
Două umbre pe-un perete,
Două inimi speriate,
De prea mult, de „nu știu”, „poate”.
Eu i-am dat, în dar, tăcere,
Ce-nțelegi tu în durere?
Ce știi despre timp și vremuri,
Despre aer, despre doruri?
Mulțumesc, i-am zis, iubire,
Ai dreptate. Cine știe
Ce-ntâmplări ne-așteaptă-n față,
Câte veri, nonsens și viață.
Singuri, noi, sau noi cu alții,
Fericiți, abandonații,
Înțelesuri noi de sine,
Mie-acum mi-e dor. Dar ție?
….
Altă iarnă, alte case,
Frig afară, frig în oase,
Alte umbre, alt perete,
Tu mai ai alte-argumente?
Zina Zen



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu