CORINA-ROTH

 Povestea de dragoste dintre Leopoldina Bălănuţă şi Mitică Popescu s-a bazat pe o iubire caldă şi pe o camaraderie cum rar s-au întâlnit.

Marele actor a povestit puțin într-un interviu despre marea lui dragoste 

Nu i-a fost uşor să îşi adune gândurile şi a avut nevoie să tragă cu sete din ţigară, pentru a-şi limpezi sufletul... 

„Eram actor la Teatrul din Piatra-Neamţ când am fost anunţat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din Bucureşti. Era în anul 1973, iar eu încă îmi căutam drumul, chiar dacă aveam 37 de ani” 

Destinul a vrut ca actorul să fie distribuit alături de Leopoldina Bălănuţă în spectacolele „După cădere" şi „Stâlpii societăţii”. În scurt timp, Mitică Popescu a fost cooptat în grupul de prieteni ai Leopoldinei, din care făceau parte Ileana Dunareanu sau Mihai Dogaru, fostul soţ al Danei Dogaru. 

Cum era şi normal, în primul an, intre Poldi şi Mitică a existat doar o amiciţie, având în vedere că mergeau împreună în turnee, unde s-au cunoscut mai bine. Până în acest punct, nu au fost efluviuni sentimentale, ci doar discuţii despre oameni, întâmplări cotidiane sau cariera. Încet-încet, în sufletele celor doi actori se strecura timid iubirea, o iubire târzie care venea să răsplătească puterea răbdării singurătăţii. 

„Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fără prieteni, şi stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declaraţii banale, pompoase, am simţit amândoi că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună şi jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite.

O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare şi stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Şi acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorinţa şi m-am bucurat de bucuria ei.”

Tatăl Leopoldinei i-a cununat religios

După externare, Leopoldina i-a cerut lui Mitică să se mute împreună. Colegii ştiau că ei trăiesc o poveste de dragoste, însă nimeni nu le-a cerut amănunte, deoarece Poldi şi Mitică erau doi oameni deosebit de discreţi în ceea ce priveşte viaţa lor particulară. 

S-au căsătorit la trei luni după cutremurul din martie 1977. Ca o ironie a sorţii, în ziua cununiei, pe 2 iunie, Mitică Popescu a trebuit să fie prezent la spectacolul „Cântarea României”. 

Viitoarea soţie l-a aşteptat două ore la Starea Civilă din Piaţa Amzei, alături de un unchi şi doi colegi. Într-un final, actorul a venit transpirat, dar fericit că îşi îndeplineşte visul. În acelaşi an, la Focşani, şi-au petrecut Revelionul la casa părinţilor Leopoldinei.

Tatăl actriţei, preot, i-a cununat religios în acea noapte.

Mitică Popescu şi Leopoldina Bălănuţă nu s-au căsătorit în biserica pentru că le-a fost jena să mai facă pe tinerii însuratei.

El avea 40 de ani, iar ea, 42. 

Au acceptat să-i cunune tatăl Leopoldinei, chiar în casa în care a copilărit actriţă. 

„Ne-a fost jenă de vârsta noastră. 

Pentru dragoste nu contează vârsta, dovada că am stat împreună 25 de ani, dar lumea te mai judecă. 

M-am înţeles foarte bine cu Leopoldina. Eu făceam piaţa, iar ea gătea. 

Ei îi plăcea să pescuiască, mie nu. 

Dar am mers în Delta zece ani. 

Nu avem copii, pentru ca ea nu putea să rămână însărcinată. 

Plus că, nouă, actorilor, ne este foarte greu să creştem şi o floare, la programul pe care-l avem"

Se pare că timpul nu a vrut să ţină cu aceşti oameni a căror dragoste a fost pe cât de puternică, pe atât de discretă.

Leopoldina Bălănuţa era o fire bolnăvicioasă. Înainte de a-l cunoaşte pe Mitica Popescu, regretata actriţa suferise şase operaţii. De altfel, cei doi s-au căsătorit atât de târziu, deoarece marea doamna a teatrului românesc a ezitat să facă acest pas, spunându-i lui Mitică:

 „Nu are rost să te înhami la o căruţă stricată”. În 1978 ar fi trebuit să îşi petreacă Pastile la Vama Veche. 

În acea perioadă, Leopoldina făcea parte din distribuţia piesei „Batista pe Dunăre”. Dramatismul destinului a făcut să fie internată cu diagnosticul ocluzie intestinală. Aflat lângă iubita sa în timp ce era transportata spre sala de operaţie, Mitică Popescu a fost zguduit de cuvintele triste ale soţiei sale: 

„Tu ştii că ar fi trebuit să fiu la spectacol. Ei bine, Dumnezeu a vrut ca acum să merg la un alt spectacol, mult prea dureros pentru mine”. 

Finalul acestei poveşti de iubire este cutremurător şi ne duce cu gândul la efemeritatea fiinţei umane.

N-a vrut să se despartă de ochelari şi verighetă...

Pe 14 octombrie 1998, cei doi soţi au urmărit meciul de fotbal Ungaria - România şi s-au enervat cumplit când spectatorii maghiari au fluierat imnul de stat al României. 

După încheierea partidei, într-o efuziune sufletească, Leopoldina i-a mărturisit actorului: „Te iubesc atât de mult, încât aş vrea să mori înaintea mea”. 

Leopoldina ar fi vrut să-i supravietuieasca, pentru a fi ea cea care să jelească. După care Leopoldina i-a cerut ceva de mâncare şi apoi şi-a aprins o ţigară. La scurt timp a acuzat dureri stomacale foarte mari. La miezul nopţii, Mitică Popescu îşi transportă soţia la Spitalul de Urgenţă. Imediat, medicii i-au făcut o ecografie, iar după paloarea feţei lor actorul şi-a dat seama că soţia să se afla într-o stare foarte gravă. 

Chiar în acea noapte, Leopoldina Bălănuţă a fost operată, pentru ca în dimineaţa zilei de 14 octombrie, la ora 7:00, marea actriţa a murit. 

Ultima conversaţie, Mitică Popescu şi Leopoldina Bălănuţă au avut-o despre ochelarii şi verigheta actriţei.

 Tocmai de aceea, Mitică Popescu a considerat ca aceste două obiecte trebuie să o însoţească în mormânt. 

Deoarece Leopoldina a debutat la Teatrul Mic cu piesa „Prima Întâlnire”, colegii au ţinut ca sicriul să fie depus pe scenă, într-un semn de respect faţă de memoria lui Poldi. 

Când trupul neînsufleţit a fost scos de pe scena pe care a slujit-o cu sfinţenie, lumea s-a ridicat în picioare şi a început să aplaude. 

Pe Calea Victoriei, o ţigancă, de la care actriţa obişnuia să cumpere flori, a aruncat un braţ de trandafiri, un gest emoţionant din partea unui om simplu care cu siguranţă nu a trecut pragul teatrului. 

De asemenea, pe tot traseul până la cimitir, oamenii se opreau, bărbaţii îşi scoteau pălăriile şi aplaudau... 🖤

Sursa

Internet