Cu drag, pentru iubitorii de poezie cu formă fixă, un poem al meu, mai vechi
O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanţi peste timp încă ning
Din pănuşi de porumb mă privesc şi se sting
Ochii verzi de păpuşi, merii buni din livezi.
Trec poştaşi abătând foste vremuri prin gări,
Un bătrân aţipit trece mâna prin nori,
Plouă dor strecurat din arcuş de viori,
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.
Şi pe umbra ce sunt, un oraş osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri,
Cresc pe străzile lui şi acum trandafiri
Și pe umeri, înfrânt, un oftat de cuţit.
Vin în liniştea mea patru scânduri de pom,
Despre viaţă citesc ochii mei într-un zar.
Despre moarte învăţ dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.
Unde-ai fost, unde eşti, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toţi
Un poştaş fără veşti mă tot caută la porţi,
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit…
Dar nici eu, de mă strig - Camelia Radulian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu