CORINA-ROTH

 Lebăda neagră

  Ștefan Popescu 

Era sfarsitul anilor 60 intr o margine de Bucuresti, intr un cartier muncitoresc nou alaturat Ferentariului, dar totusi  delimitat de acesta de o cale ferata.... in mod cert ramasita a traseului Gara Filaret -  Giurgiu. 

Acea cale ferata circulata de marfare trase de locomotive cu aburi -ce le urmaream cu nasul lipit de geam - despartea oarecum saracia de saracia lucie a Ferentariului cu promiscuitatea si lumea lui aparte.

Ma nascusem acolo...in cartierul acela unde practic toata lumea stia pe toata lumea...cel putin din vedere...acolo vecinii erau mai apropiati uneori decat rudele, se legau prietenii ce urmau sa dureze o viata. 

Era o comunitate stranie...unde nu era nimic nefiresc ca un inginer sau un profesor sa fie prieten cu un strungar sau un forjor...fenomen care era cu ceritudine un produs secundar al socialismului acelor vremuri.

Nici ai mei nu au facut exceptie, erau buni prieteni cu o familie vecina de pe palier, oameni modesti si muncitori...el era forjor...un urias bonom si ea macaragiu pe un pod rulant intr o turnatorie. Au fost oamenii care mi au marcat copilaria. Erau practic o a doua familie a mea, intram la ei in casa fara sa bat la usa...si de cate ori intram la ei, femeia aceea se bucura sa ma vada. Cred ca a fost cea mai apriga  si harnica femeie ce am cunoscut o vreodata.

Dar nu erau doar ei doi...mai era o fata...o fata de o nefireasca frumusete..o chema Viorica...in mod complet inutil...toata lumea o striga  inexplicabil Mariana. 

Eu eram un mucos iar Mariana era la inceputul carierei de balerina la Opera Romana.

Eram mucos dar si mucosii sunt fascinati de femeile frumoase. Nu intelegeam mare lucru atunci dar stiu ca adormeam tarziu si ma framantam cu gandul la ea...simteam ca trebuie sa fie ceva, ceva la care inca nu aveam acces...dar sigur trebuia sa fie ceva, zbuciumul meu nu putea fi intamplator...

In mod straniu Mariana ma placea, ba chiar ne simteam bine unul in compania celuilalt desi erau cel putin 15 ani intre noi...eu abia intrasem la scoala, ea era o domnisoara absolut superba....la urma urmei cine a vazut balerine urate ?!

Vizitele de seara deja devenisera o rutina zilnica, mergeam  la ea doar ca sa o pot vedea, devenisem dependent de  prezenta ei; timpul devenise mai lung...ma jucam, faceam lectii cu gandul s o intalnesc la orele serii.

Parintii ei lucrau in schimburi...uneori eram doar noi doi seara la televizor... Odata, ne uitam cine stie la ce aiureala cand ea se ridica si mi spune...ramai..eu merg sa fac dus.

Si am ramas...dar nu pe scaun...nu stiam ca nu este frumos sa te uiti pe gaura cheii desi aveam oarece banuilei caci simteam  remuscari...si chiar de as fi stiut, tentatia oricum era prea mare; am urmarit cel mai fascinant spectacol al copilariei mele, am vazut atunci pentru prima data cum arata frumusetea, tremuram de emotie si frustrare nedefinita, mi era rusine de ceea ce fac...ma intorceam la televizor pentru o clipa apoi imi lipeam iar nasul de usa de la baie... trupul acela perfect scaldat de apa si lumina imi paraliza simturile, vointa si decenta.

A iesit din baie zambitoare si prietenoasa...eram complesit de vina si emotie..tremuram...i am spus noapte buna si am plecat acasa...

A fost o noapte foarte lunga...am tot urmarit dungile de lumina de pe tavan ce se formau de la iluminatul stradal stecurat printre perdele...si mi tot munceam mintea si sufletul sa inteleg...cee ce inca nu aveam cum intelege.

A trecut o vreme...dar nu uitam si nu mi trecea.

Le cunosteam casa asa cum o stiam pe a mea..stiam tot ce au prin sertare...

Mi a incoltit un gand....aveam nevoie de o fotografie a ei pentru timpul cat ea era la Opera la repetitii sau spectacole. Am gandit in amanunt o strategie prin care sa sustrag o poza...stiam.exact ce poza vreau.

De mic fiind foarte meticulos si perseverent, am premeditat apoi am gasit momentul potrivit.

Am tremurat de frica..dar a meritat...o aveam pe Mariana cu mine tot timpul de acum incolo.

Si a trecut asa o vreme de impliniri si visari pana intr o seara cand urmand rutina zilnica ii gasesc usa inchisa desi  prin curtea interioara se  vedea lumina la ea la bucatarie...am avut o presimtire ca ceva nu e in regula...si chiar era!

A venit si mi a deschis ..era nefiresc de frumoasa si joviala, m a invitat protocolara in sufragerie..mi s au muiat genunchi...era cu cineva , cumplit  de batran in opinia mea, elegant si cu inceput de calvitie.

M a privit cu antipatie ca pe un pigmeu intrus, nici macar nu a schitat un zambet de bunavointa cand s au facut prezentarile, in mod evident nu i placeau copiii; ceea ce nu pricepea el era ca eu nu ma aflam acolo in calitate de copil.

In mod evident ne antipatizam sincer...pentru mine era evident de ce, pentru el era la fel de simplu ..ii rapeam un timp pretios. 

M am asezat ostentativ la televizor.Toata lumea tacea. La un moment dat se aude soneria...era mama...a intrat si a sesizat penibilul situatiei...m a luat de mana, si a cerut scuze si mi a aplicat o palma simbolica la fund. Asta a inseamnat dezastru total!

Batranul chel nu numai ca reusise sa castige fara niciun merit, dar isi si strivise, lipsit de fair play, adversarul.

Cu greu am trecut si peste asta...am plans de ciuda si a trebuit sa accept ca nu eram singurul care o iubea.

Mama era o mare pasionata de opera si mereu o insoteam, era tare mandra de mine pentru dorinta mea evidenta de a merge mai ales la spectacole de balet...Lacul lebedelor era preferatul meu...acolo ea era cea mai frumoasa si gratioasa...era in ansamblu dar eu o vedeam doar pe ea.

Si au trecut o vreme in care eu cresteam iar ea devenea din ce in ce mai frumoasa.

La un moment dat imi spune ca va lipsi,  ca pleaca in turneu in Grecia, era putin agitata dar era firesc...nu oricine si oricand putea iesi din tara si vizita Grecia. Ne am luat ramas bun si a plecat. Nici prin cap nu mi a trecut ca nu am s o mai vad prea curand. 

Am asteptat o numarand zilele.

Intr o seara mama imi spune ca vecina noastra este in stare destul de grava...a auzit la Europa Libera ca fiica sa impreuna cu alti colegi sunt dati disparuti. Am simtit cum lumea mea se clatina. Cum adica disparuti? Nu eram prea mare, dar intelegeam tentatia occidentului si restrictiile din tara. Am inteles ca fugise. 

Ma simteam tradat dar si bucuros pentru ea, avea sansa sa inceapa o viata asa cum si o dorea. Stiam multe din gandurile ei, dar nu o credeam capabila de acest gest extrem.

Eram convins ca nu o s o mai vad niciodata.

Eram convins ca incet incet ne vom uita si tot incet, incet ...deveneam nesfarsit de trist pana intr o zi cand intorcandu ma de la scoala gasesc in cutia postala o vedere cu Partenonul de pe Acropole intr o imagine de noapte. Imi scrisese cateva randuri...mi au dat lacrimile...deci nu ma uitase! 

Au trecut ani in care nu am mai stiut mare lucru despre ea...imi trimitea vederi din cand in cand..ultimele erau din New York cu niste fabuloase zgarie nori. Incepusem s o uit...sa uit cum arata.

Eram deja adolescent si incepusem sa inteleg mai multe din lume si viata. Vestile despre ea erau putine si le aflam de la mama ei, vecina mea de care eram atasat ca de o ruda apropiata.

Stiam ca are probleme acolo in America...a concurat pentru anume rol cu iubita unui balerin partener de dans care in mod intentionat se pare ca  " scapat o" mai brutal si s a ales cu fractura de glezna...nu mai putea dansa...pe termen nedefinit.

Parintii sai au batut toate drumurile posibile si imposibile pentru a o aduce acasa...si au adus o!

Am asteptat cu sufletul la gura reintalnirea.

Stiam cand trebuie sa soseasca si de la scoala am fugit s o vad. Am gasit o in pat. Nu putea merge dar era parca mai frumoasa decat o stiam. Mi a zambit stanjenita. De fapt nu prea ma mai recunostea ...pentru noi timpul trecuse diferit...eu eram.aproape barbat, ea insa era aproape neschimbata.

Imi era draga, dar magia aceea din copilarie disparuse, totusi imi era bine in compania ei. 

Imi petreceam mult timp cu ea...vorbeam cate in luna si in stele..o descopeream iar...dar cu alti ochi cu alta profunzime. S a vindecat si s a reangajat la Opera si iar am devenit un obisnuit al spectacolelor de balet.

Eu aveam o viata frumoasa si fericita dar care nu avea sa dureze prea mult. Intrasem la liceu si nimic nu parea sa prevesteasca catastofa ce urma sa vina...mama s a imbolnavit grav si pana in vara am pierdut o. Singura persoana din afara familiei care a tot vazut o murind putin cate putin in fiecare zi, a fost vecina mea..mama balerinei.

Intr o zi am surrpins o pe mama rugand o pe vecina, inca mai putea vorbi dar cu multa greutate....i a spus: "ai grija de copilul meu...este inca mic si nu se va descurca"...iar ea i a promis ca asa va face...si s a tinut de cuvant! 

Au urmat ani grei cu frig, cartela de alimente si saracie...eu chiar am aflat bine ce este foamea...

Nimeni azi nu poate concepe cum poti sa fii flamand cu bani in buzunar. Tata era mai tot timpul plecat din oras..uneori si din tara. 

Nu stiu cum, chiar nu mai stiu..dar m am descurcat.

Nu stiu daca ciorbele, sarmalele  si chiftelele  din salam ale vecinei mele erau de cel mai inalt rafinament culinar..dar in mod cert asa imi pareau.

Timpul a trecut si am continuat s o admir pe Mariana pe  scena Operei..nu mai era in ansamblu...acum era prima balerina in Lacul Lebedelor. Era nesfarsit de frumoasa si gratioasa cand o vedeam in rolul lebedei negre..

Cred ca nu am vazut niciodata nimic mai frumos si mai emotionant ...ea dansand pe muzica lui Ceaikovski...ea, lebada neagra!

Mergeam cu flori la ea la cabina si ma simteam important si mi venea sa strig sa auda toata lumea ca eu sunt prietenul ei de o viata....

Eram deja student...o priveam cu alti ochi si in mod cert si ea pe mine.

Dialogurile noastre nu mai erau copilaresti.

Privirile noaste cand se intalneau se retrageau stanjenite.

Nu mai indrazneam sa i ating mainile ca altadata.

Uneori insa ma privea intens cu ochii ei negri, niste priviri care stiam ce inseamna...simteam un frison violent in tot trupul si mi se facea teama...eram amandoi constienti de diferenta uriasa de varsta dintre noi...

Si asa ne am privit luni...ani...fara sa avem niciunul curajul de a spune ce gandeam.

In mod cert insa niciodata nu am dorit o femeie asa cum am dorit o pe ea!

Era o fire dificila cu schimbari frecvecte si aproape brutale de dispozitie, dar nu ma deranja si nu ma suparam niciodata. Acumulase multe frustrari in zbuciumata ei viata dedicata exclusiv baletului. Nu avea pe nimeni in jurul ei in afara mea si a mamei sale.

In timp frustrarile se accentuau si au devenit depresii serioase, viata de scena nu i mai ajungea...dorea mai mult...si nu gasea...

Viata ei devenise o drama fara sfarsit, am petrecut zeci de ceasuri in noapte incercand s o conving ca poate fi fericita, ca fericirea este oriunde vrem s o gasim, dar nu reuseam decat sa am cu ea dialoguri in contradictoriu.

Si a mai trecut un timp; terminasem facultatea, aveam deja viata mea si ma mutasem din cartier, o vedeam din ce in ce mai rar si vorbeam si mai rar...

In mod cert drama ei oarecum imaginara era mai mult decat vizibila in ochii ei atunci cand ne intalneam.

Intr o seara de iarna ajung acasa ...la vechea mea casa...si in intunericul noptii la intrarea in bloc zaresc niste lumanari aprinse pe pamant, nu era nimic iesit din comun, era o comunitate deja imbatranita, nu era prima data cand se intampla asta; cu ani in urma  un vecin sofer pe o automacara iesise cu lopata sa curate zapada din fata scarii si acolo s a stins, cu lopata in mana, un alt vecin de palier, violonist la Ateneu, l a vazut intins pe caldaram, a urcat in casa la el murmurand : "nu pot sa concep!" si in cateva minute s a stins si el...si se umpluse scara de lumanari...

M am gandit cu inima stransa...oare care din oamenii cu care am crescut si cu care am vorbit de o viata nu mai era...

Apoi m a surprins un lucru nefiresc...lumanarile acelea ce ardeau  nu se aflau la locul potrivit...trebuiau sa fie pe treapta de ciment a scarii...dar erau in gradinita de flori...

M am uitat in sus...si un gand teribil mi a fulgerat mintea...nici nu mai stiu cum am ajuns sus...la ultimul etaj acolo unde locuisem....da...la usa ei erau lumanari!

Lebada mea negra isi luase zborul...ultimul ei zbor...a vrut sa iasa din scena asa cum a trait...cu curaj, patima si eleganta..ea niciodata nu mi spunea la revedere..doar zambea...nici acum nu mi a spus nimic...doar a plecat in teribila ei calatorie fara sfarsit si fara destinatie...

NB

Nu i cautati cusururi ori valente literare....este doar o poveste de viata.