CÂND SE MAI SCUTURĂ DIN RAM CÂTE UN AN
Când se mai scutură din ram câte un an
Și altu-nmugurește-n locul său,
Tot ce-mi doresc e să îmi fac elan
Prin lanu-n care umblă Dumnezeu,
Apoi să zbor, să mă avânt cu El în cer
Să rup din el un petec de lumină,
Când viscol va veni și-mi va fi ger
Să pot să odihnesc cu mine-n tihnă.
Și-mi mai doresc să pot mereu visa
Și să-nfloresc sub herghelia cea de stele,
Să ningă troienit cu bucurie-n calea mea
Și întristarea s-o închid adânc între zăbrele,
Ca Luna să se furișeze-n ascunziș
Și-n pletele-argintii s-o prindă,
Iar eu, zâmbind printre frunziș,
Petale-ntregi de bunătate s-arunc la lume-n tindă,
Și lumea-ntreagă să se-mbete,
Să intre-n horă, și să miroase doar a zâmbete.
Cornelia Mazilu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu