Dor ciudat
de Vasile Voiculescu
Un dor ciudat mă prinde: aș vrea să fiu o floare
Cu fragede și albe petale de ninsoare,
La margine de codri sălbateci răsărită,
Plăpândă și duioasă, frumoasă și smerită,
Să cresc încet pe lujer, de vânturi legănată
Pân’ ce îmbobocită trezi-mă-voi odată.
Atunci sub ucigașa miresmelor povară
Să stau boboc de floare o zi de primăvară.
Din lumea cea streină să văd doar printre gene
Lungi cârduri de cocoare rotindu-se alene;
Din ziua-ntreagă-n suflet atâta să-mi rămâie,
Albastrul de pe Ceruri și-un miros de tămâie.
De cum ieși-va însă puzderia de stele
Să rup voios vesmântul de frunze reci și grele.
Minune înflorită cu visele-mpreună
Să mă deschid întreagă sub razele de lună;
Oglindă fermecată pârâul m-o răsfrânge
Pe când privighetoarea va plânge, va tot plânge.
Curată și streină de-a patimilor șoapte,
Întreaga mea viață să ție doar o noapte,
O noapte cu vrăjită lumină viorie,
Și, fără de durere, când zorile-au să vie,
Topi-mă-voi, ca roua, sub raza-ntâi de soare
Odată cu stingherul luceafăr care moare.
🌸Foto: Anemone sylvestris (plantă sălbatică) 🌸
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu