🗓CALENDAR
5 februarie 1937 se stinge din viață o legendă - Lou Andreas-Salomé - prima femeie psihanalist din lume, femeia de care au fost îndrăgostiți Nietzsche, Rilke și Freud - trei personalități excepționale, toți trei întruchipând Supraomul.
Dacă de Freud am auzit cu toții, m-aș bucura să afle cât mai multă lume de Cea care este imaginea unei feminități ardente, capabilă să supună lumea printr-o singură privire, subjugând-o nu numai cu spiritul, ci și cu atuuri feminine de care, conștientă fiind, s-a putut servi în cel mai rafinat mod.
Catalizatorul acestor incomensurabile energii – deloc surprinzător, a fost o femeie cel puțin la fel de înzestrată din punct de vedere intelectual, dotată în plus cu un șarm irezistibil, o feminitate seducătoare și o personalitate fascinantă; scriitoare, psihanalistă, o căutătoare împătimită a adevărului care eliberează și, mai presus de toate, muză, conștientă de virtuțile sale inspiratoare.
Avidă de cunoaștere și de libertate, spirit modern și efervescent, eliberat de orice dogmă restrictivă, inclusiv cea a propriei sexualități, pe care începe să și-o cultive ca pe un resort interior manifestat mai degrabă artistic, poetic,
Lou lasă posterității un mod elegant și înțelept de a privi o despărțire, tragică prin ruptura sufletească ce desparte două suflete pereche, dar atât de producătoare de sensuri inițiatice, pentru că legătura continuă, în ciuda absenței fizice a celui adorat, să aducă sentimentul de Bine și Frumos atât de profund camuflat în adâncurile ființei.
Sursa
internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu