CORINA-ROTH

 ❤Legenda lui Dragobete❤

Dragobete a fost fiul unei tinere deosebit de frumoase pe care o chema Dochia. 

Legenda spune că a adormit într -o poiană ,iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceață si ar lăsat -o însărcinată. După nouă luni de zile ,s-ar fi născut Dragobete ,fiul acesteia .

La naştere , a avut patru ursite :

Primăvara care i-a dăruit  iubirea ,prospețimea florilor si tinerețea fără bătrânețe. 

Vara i-a dăruit dulceața fructelor si căldura dragostei .

Toamna i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui.

Iar cea de-a patra ursitoare ,Iarna ,i-a dat o îmbrăcăminte cu sclipiri de diamante .Dragobete a ajuns să fie îndrăgit atât de femei cât si de bărbați. Se pare că toate darurile primite l-au ajutat să seducă toate tinerele care-i ieşeau în cale ,motiv pentru care a devenit simbolul dragostei .Totuşi, într -o zi când era fecior ,a întîlnit un înțelept care l-a dus în munte si l-a învățat totul despre plante si animale .

În plus în noaptea de 23 spre 24 februarie apărea în visele băieților si-i învăța tainele iubirii.

După sute de ani în care i-ar fi învățat pe oameni să iubească ,el a murit si a fost tranformat într -o plantă numită "Navalnic" care apare primăvara devreme în poieni ."

La Belle Épogue 

(Text preluat)

Poveste de Dragobete

Într-un colţ de rai se pare,

spun poveştile din buni,

Dragostea zbura ferice

şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea

şi aice, pe pământ.

şi-aducea în cele inimi

numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea

ei de floare fermecată

şi-o păstrau aprinsă veşnic

ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire

cu izvor în zbor de îngeri,

oamenii trăiau ferice

fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii,

un fecior prin munţi trăia,

chipeş şi cu boiul straşnic,

fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare,

de chiar bunul Dumnezeu

să dea dragostei cătare

şi trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munţii falnici

stăpâniţi de vechii daci,

preţuit deopotrivă

de bogaţi şi de săraci.

Şi fecioru-acela chipeş

dădea iama peste fire,

răspândind peste meleaguri

cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni,

el iubirea o împarte

la sfârşitul lunii faur

până la-nceput de marte

Când cu fir împletite

din alb şi din roşu-dor

cei iubiţi se legau veşnic

prin sărut de mărţişor.

Dar feciorul ( iar spun bunii)

Nebunatic, cum apare,

zice-se c-a vrut să-ncurce

calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie

pe feciorul cel pârdalnic,

i-a dat chip de buruiană

de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce

şi povestea nu-i uitată,

Dragostea-i şi-acum puterea

ce ne-aduce la olaltă,

Iar pe fecioraşu-acela

ce dădea iama prin fete

îl sărbătorim cu toţii

când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o

sus, în munţii mei cărunţi.

unde dorul şi iubirea

e şi-n inimi, e şi-n frunţi

Şi vă-mpart la fiecare

câte un surâs şăgalnic

şi vă dau s-aveţi sub perini

DRAGOBETELE NAVALNIC

 ✍ Leonid Iacob

Dragobetele tomnatic

S-a dus succesul lui la fete

Având la ele şanse slabe,

De-acum, bunicul Dragobete

Mai speră-n martie... la babe.

epigramă de Ion Ruse