Ana-Maria Păunescu
Tâmple
Am mai cedat din zgomot și din lanțuri,
Ca să mă-ntorc spre tine ca spre hău,
Dar, alergând 'napoi, ca în blesteme,
M-am prăbușit trăind de dorul tău.
Și am crezut că tot mai sunt legende
Ce pot să descompună amănunt
Și m-am mințit că lacrima din tâmple
E-n stare să mă mintă că mai sunt.
Și am ajuns să mor în trei poeme
Și să te rog, cumva, să mă rescrii,
Curtând iertarea dintr-o altă șansă
Și cenzurând tot negrul dinspre gri.
Și am cedat în ochii tuturora,
Cu inima ce-mi bate tot mai rar,
Și am căzut spre marea înălțime
De dorul tău să mă ridic, măcar.
M-am ridicat căprui spre prăbușire,
Iar ochii tăi mi-au descâlcit amiezi
Și-am așteptat să scrii poem cu rimă,
Să mintă el, nu tu, că mă mai crezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu