Oglinda
Sunt argintie și exactă. Nu am preconcepții.
Așa cum este, ne-nceţoşat de iubire ori dezgust
Nu sunt crudă, doar adevărată —
Ochiul unui micuț zeu, în patru colțuri.
Mai tot timpul meditez în peretele de vizavi
Este roz, cu picățele. L-am privit atât de mult
Că-l cred o parte a inimii mele. Dar el pâlpâie.
Iarăși și iarăși, chipuri și întunericul ne separă
Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine,
Căutând să-i spun cine este ea cu adevărat.
Apoi se întoarce înspre acei mincinoși: lumânările sau luna.
Și eu o văd pe ea și-i sunt reflecția adevărată
Sunt importantă pentru ea. Ea vine și pleacă.
În fiecare dimineață, chipul ei înlocuiește întunericul.
În mine a înecat o față tânără și din mine se ridică o femeie bătrână
zi de zi, ca un pește dezgustător.
de Sylvia Plath
(n. 27 octombrie 1932 – d. 11 februarie 1963)
Grafica: Tatyana .M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu